Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vremea până pe 11 august. Cât de cald va fi în Transilvania, la munte şi la mare

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 29 iulie 2013 ·

Au fost prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor. Vremea în Transilvania Media temperaturilor maxime va scădea de la 34 la 26 de grade Celsius în primele două zile, dar apoi va creşte treptat, astfel că la începutul săptămânii viitoare se va ajunge la o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, cu o medie a temperaturilor maxime în jur de 34 de grade Celsius. Între 7 şi 11 august, valori termice medii diurne vor fi în scădere ajungând în jurul a 28 de grade Celsius. Între 29 şi 31 iulie, temperaturile minime vor avea mici variaţii, în jurul a 16 grade Celsius, dar până la sfârşitul intervalului de prognoză vor fi ceva mai scăzute, media lor regională oscilând între 13 şi 15 grade Celsius. Probabilitatea averselor de ploaie va fi în general redusă, exceptând intervalele 30 iulie -1 august şi 6-11 august, când se pot semnala fenomene de instabilitate atmosferică, însă doar izolat vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate. Vremea la munte Vremea se va răcori în intervalul 29 - 31 iulie, în care atât temperaturile maxime, cât şi cele minime vor scădea, în medie, cu 5 grade. Apoi se preconizează o încălzire uşoară şi treptată a vremii, astfel încât valorile de temperatură vor ajunge din nou să fie peste mediile climatologice ale perioadei. Pe parcursul celor două săptămâni, instabilitatea atmosferică va fi în general redusă, dar în intervalul 30 iulie – 1 august, local vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi cantităţi de apă mai însemnate. Vremea la mare Temperaturile maxime vor scădea pe 31 iulie la 28 de grade Celsius, după ce în cele două zile precedente vor depăşi 32 de grade Celsius. Apoi maximele vor creşte treptat, astfel încât, în a doua săptămână, media acestora nu va mai

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a cucerit Supercupa României

Ziua Constanta acum 19 minute
Campioana României din sezonul 2024/2025, FCSB, și câștigătoarea Cupei României, CFR Cluj, s-au întâlnit astăzi, 5 iulie 2025, în meciul pentru Supercupa României. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua din București și s-a încheiat cu succesul cu

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum o ora
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 48 minute
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum o ora
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Accident aviatic în Austria. Patru morți după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni

Adevarul acum o ora
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă într-o zonă împădurită din vestul Austriei, provocând un incendiu care a cuprins pădurea din apropiere. Toate cele patru persoane aflate la bord, cetățeni germani, și-au pierdut viața în accident.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 8 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

O femeie din Iaşi a ajuns în stare critică la spital după ce a mâncat prea multe cireşe. Avertismentul medicilor

Adevarul acum 2 ore
O femeie din Iași a ajuns în stare critică la spital după ce a consumat o cantitate mare de cireșe. Medicii avertizează că pacienții dializați riscă complicații grave în sezonul fructelor, dacă nu respectă restricțiile alimentare.

Trump anunță că va începe în zilele următoare discuţiile cu China privind un acord pentru TikTok

HotNews acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor începe discuţiile cu China luni sau marţi, pentru a ajunge la un acord privind aplicaţia TikTok, deţinută de compania chineză ByteDance, transmite News.ro citând Reuters. „Cred că vom

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 8 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon: S-a calificat în optimile probei de dublu

Mediafax acum 2 ore
Aflată în ultimul an al carierei, Soranei Cîrstea nu mai pune accent pe câștiguri, în condițiile în care, de-a lungul timpului, a încasat peste 10 milioane de dolari, notează prosport.ro. La ediția din acest de la Wimbledon, ea a fost eliminată în p

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

19°/39°