În perioada 29 iulie – 01 august are loc rezolvarea, de către comisiile judeţene de admitere, a situaţiilor speciale ivite după cele două etape de repartizare computerizată, dar şi repartizarea elevilor veniţi din străinătate pe cele 37.500 de locuri rămase libere la liceele din ţară, se arată în calendarul admiterii la liceu.
De asemenea, tot în perioada următoare, comisiile judeţene vor realiza şi repartizarea candidaţilor care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi a candidaţilor care nu au participat la primele două repartizări computerizate.
Cazurile speciale înseamnă situaţii medicale speciale, schimburi de elevi, redistribuirea candidaţilor gemeni, distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu, corectarea unor erori de transcriere greşită în baza de date computerizată a opţiunilor exprimate de elevi etc.
Tot în perioada 29 iulie-01 august 2013, comisiile de admitere vor analiza şi cazurile speciale ale absolvenţilor învăţământului gimnazial care au studiat în străinătate şi, din această cauză, nu au participat la Evaluarea Naţională de la sfârşitul clasei a VIII-a. Pentru aceştia, la media generală de absolvire a gimnaziului se iau în calcul doar rezultatele obţinute în anii de studiu parcurşi în România.
Ce se întâmplă cu elevii care au rămas nerepartizaţi şi după a doua etapă
În situaţia în care există absolvenţi ai clasei a VIII-a care nu s-au înscris la unităţile la care au fost repartizaţi sau nu au participat la cele două etape de admitere şi care solicită ulterior un loc în clasa a IX-a, aceştia vor fi repartizaţi pe locurile rămase libere la liceu.
Depunerea cererilor se face la sediul inspectoratelor şcolare în perioada 02-05 septembrie 2013, iar repartizarea candidaţilor se face în perioada 05 - 06 septembrie 2013, ţinând cont de criteriile prevăzute în Metodologia