În primăvara lui 2012 am avut prilejul să vizitez la Paris, la Muzeul Ştiinţelor şi Industriei, o expoziţie temporară dedicată celţilor, cu totul deosebită,expoziţie ce se anunţa incitantă încă de la afişul ce reprezenta un celt căzut parcădin cer, înfipt cu capul în pământ şi agitându-și picioarele în aer. Titlul, într -otraducere liberă "Galii-o expoziţie care te dă pe spate", era îndeajuns de ispititor şide provocator pentru a nu lăsa vizitatorii marelui muzeu să treacă mai departe nepăsători spre alte atracţii expoziţionale.

Desigur că un sector important al acestei expoziţii era destinat prezentăriicelor mai celebre piese arheologice ce ne-au parvenit din lumea celtică a celei de-a doua epoci a fierului, prezente în orice enciclopedie sau compendiu care serespectă, dedicate civilizaţiei celtice şi culturii La Tène, de la coiful de la Agris (Charente) până la cazanul de la Gundestrup.

Însă miezul şi esenţa expoziţiei, ceea ce dădea mesajul întregului eşafodaj,erasectorul în care se prezenta modul cum celţii s-au văzut pe ei înşişi şi mai departe cum au fost percepuţi ca strămoşi de generaţiile Franţei moderne şicontemporane. S-a făcut apel la nenumărate reprezentări figurate, de la efigii monetare contemporane şi menhirede piatră de pe mormintele prinţilor celţi, până la operele de artă cu teme istorice, de sorginte romantică, cu o puternică încărcătură dramatică.

Treptat, expoziţia aduce celţii din zările îndepărtate unde îi exilaseră viziunile eroice şi hiperbolizările succesive până în apropierea imediată de percepţia francezului de astăzi, educat deja pentru a-i trata ca şi pe nişte contemporani, cu vicii, patimi, virtuţi şi calităţi. Sunt nenumărate elemente ale vieţii cotidiene, prezente şi acestea în expoziţia de la Paris, prin care francezul rămâne în permanent contact cu strămoşul lui celt, simţindu-l aproape afectiv dar cu totul