Consumatorii vulnerabili care folosesc energia electrică pentru încălzirea locuinţei pe timp de iarnă ar putea primi ajutoare pentru căldură, începând din sezonul rece 2013 - 2014, un număr de 24.000 de familii şi persoane singure urmând să beneficieze de aceste facilităţi, potrivit unui proiect de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece.
Ajutoarele vor varia între 240 lei/lună pentru familiile/persoanele cu venituri lunare până la 155 lei/persoană şi 48 lei pentru persoanele cu venituri de până la 615 lei/persoană, informează Agerpres.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului legislativ, aceste sume acoperă între 100% şi 20% dintr-un consum maxim de aproximativ 16 kwh/zi. "Având în vedere că preţul mediu al energiei electrice este, la consumatorul casnic, de circa 0,5 lei/kwh rezultă un ajutor maxim zilnic de circa 8 lei", se precizează în nota de fundamentare.
Introducerea ajutoarelor pentru utilizarea energiei electrice în scopul încălzirii locuinţelor este determinată, potrivit Ministerului Muncii, de faptul că s-au înregistrat zone în care nu există posibilitatea furnizării de energie termică în sistem centralizat sau în care costul de producţie al acesteia este prea mare pentru a putea fi suportat de cetăţeni.
Conform datelor recensământului realizat în anul 2011, doar 44% dintre locuinţe au instalaţii de termoficare sau centrală termică proprie, restul de locuinţe utilizând, după caz, gazele naturale, combustibilii solizi sau lichefiaţi, precum şi energia electrică. Studiul INS referitor la consumurile energetice în gospodării (2009) arată că din totalul locuinţelor care utilizează echipamente individuale, 36,5% sunt consumatori de gaze naturale, 61,7% sunt consumatori de lemne şi combustibili solizi