Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Energeticienii” caută al doilea succes în Cupa României

Publicat in Curierul de Valcea, luni 29 iulie 2013 ·

• Hidroelectra Rm. Vâlcea – SCM Argeşul Piteşti, miercuri, de la ora 17.30

După victoria obţinută în urmă cu două săptămâni în faţa dâmboviţenilor de la ACS Urban Titu (scor 1-0), fotbaliştii de la Hidroelectra, pregătiţi de antrenorul Narcis Enăchescu, doresc să ofere un nou motiv de bucurie iubitorilor acestui sport din judeţul nostru şi, extrem de motivaţi înaintea partidei cu argeşenii de la SCM Piteşti, vor să obţină calificarea în cel de-al treilea tur al Cupei României la fotbal, ediţia 2013/2014. Întâlnirea dintre cele două formaţii se va disputa poimâine, începând cu ora 17.30, pe Stadionul „Hidroelectrica” din nordul municipiului Râmnicu Vâlcea, publicul fiind invitat în număr cât mai mare pentru a susţine echipa gazdă, mai ales că, aşa cum se întâmplă de obicei, intrarea spectatorilor va fi permisă în mod gratuit.

Enăchescu: „Ei pleacă cu prima şansă. Au un lot experimentat”

Înaintea partidei de miercuri, tânărul antrenor al gazdelor, Narcis Enăchescu, rămâne precaut şi afirmă că gruparea piteşteană porneşte cu prima şansă, având în componenţă mai mulţi fotbalişti experimentaţi decât are Hidro, care au evoluat multe sezoane la nivelul ligilor superioare din România. „Cu siguranţă ne va aştepta un meci dificil miercuri în Cupă. Aşa cum am spus şi înaintea partidei cu Urban Titu, echipele care vin din Liga a III-a au întotdeauna o şansă în plus în faţa unora ca a noastră, care a evoluat numai la nivelul Ligii a IV-a, având un lot mai experimentat. Din câte am aflat, echipa din Piteşti trece printr-o perioadă de reorganizare, având mulţi fotbalişti noi care doresc să se afirme, unii proveniţi de la FC Argeş, formaţie cu multe probleme financiare. Însă, chiar dacă ne va fi greu şi suntem conştienţi că nu plecăm cu prima şansă, eu şi fotbaliştii vom face tot ce este omeneşte posibil şi vom încerca să facem un meci cât mai bun în urma căruia să ne

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 21 minute
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 6 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 13 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°