Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dafora a semnat un contract cu Chevron

Publicat in Adevarul, luni 29 iulie 2013 ·

Compania Dafora, controlată de omul de afaceri Gheorghe Călburean, a semnat un contract pe patru ani cu Chevron pentru servicii de foraj în zona Bârlad începând din această toamnă, contractul incluzând săparea de sonde conform programului de explorare al companiei americane, a anunţat luni firma din Mediaş.

„Dafora va executa servicii de foraj onshore pentru Chevron în zona Bârlad pe o durată de 4 ani începând din această toamnă. Contractul include săparea de sonde conform programului de explorare al companiei Chevron. Instalaţia de tip F320 (Rig 14) va finaliza în curând lucrările la un alt proiect în derulare, urmând ca mai apoi să fie inclusă într-un program de modernizare pentru aducerea acesteia la parametrii solicitaţi de client”, se arată într-un comunicat transmis, luni, de Dafora Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Dafora nu precizează valoarea contractului.

Chevron a obţinut, în 11 iulie, acordul de mediu pentru amplasarea sondelor de foraj şi explorarea gazelor de şist în trei zone din judeţul Vaslui. Chevron mai deţine trei perimetre şi în Dobrogea, respectiv Costineşti, Adamclisi şi Vama Veche.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandalul de la Sectoarele 1 şi 2. PSD: Cei de la USR au pierdut dreptul de a contesta rezultatul când au semnat procesele verbale

Mediafax acum 54 minute
„Referitor la presiunile disperate făcute de USR pentru renumărarea voturilor de la Sectoarele 1 şi 2 ale Capitalei, PSD face precizarea că în momentul numărării voturilor în secţiile de votare reprezentanţii USR nu au avut nimic de obiectat în priv

George Tuță: Fiecare dintre noi poate să facă această aritmetică simplă, să adune voturile, să îşi dea seama că sunt corecte

HotNews acum 41 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuță, consideră că numărătoarea voturilor a fost făcută corect, liberalii calculând în funcție de datele oficiale ale AEP, „unde în cea mai mare parte au fost corecte”. Miercuri dimineața, contraca

"Ziua Părinţilor de Îngeri" va fi marcată pe 15 octombrie! Părinţii vor beneficia de consiliere psihologică gratuită

Ziua Constanta acum 2 ore
"Ziua Părinţilor de Îngeri", care comemorează copiii decedaţi la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, va fi marcată pe 15 octombrie, iar părinţii vor beneficia de consiliere psihologică gratuită, timp de jumătate de an, prevede o lege p

Peste 10.000 de locuri la UVT, în cadrul procesului de admitere din anul 2024 (P)

Timpolis acum 2 ore
Foto: UVT Viitorii studenți ai Universității de Vest din Timișoara au început deja procesul de admitere, prin intermediul platformei online special creată pentru a face înscrierea cât mai uşoară, admitereonline.uvt.ro. Peste o mie de candidați și-au

Caz șocant în județul Tulcea! Fetiță de 13 ani, agresată sexual de unchiul ei

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 12 iunie 2024, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Greci au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră ar fi fost agresată sexual. Potrivit IPJ Tulcea, în urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit faptul că minora, de

Candidatul independent Vlad Gheorghe cere renumărarea voturilor: Sunt zeci, sute, mii de voturi care nu se mai regăsesc în procesele verbale

News.ro acum o ora
Candidatul independent la alegerile europarlamentare şi actual eurodeputat Vlad Gheorghe a anunţat că va solicita renumărarea voturilor. El a spus că, la numărătoarea oficială, „am crescut cu mii de voturi până azi - deja 231.877 voturi validate ofi

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum 5 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 10.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 3 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

Aproximativ 33.000 de perechi de încălţăminte sport contrafăcută, în valoare de 5 milioane de euro, descoperite în patru containere sosite în Portul Constanţa/ Un ucrainean oferise 20.000 de dolari pentru a nu fi controlate containerele

News.ro acum 2 ore
Aproximativ 33.000 de perechi de încălţăminte sport contrafăcută, în valoare de 5 milioane de euro, au fost descoperite în patru containere sosite în Portul Constanţa, au anunţat poliţiştii de frontieră. Ei au precizat că un cetăţean ucrainean este

Constanţa: Un bărbat s-a stropit cu benzină şi a încercat să îşi dea foc în parcarea unui centru comercial/ El a fost imobilizat la timp şi transportat la clinica de psihiatrie

News.ro acum 40 minute
Un bărbat de 34 de ani s-a stropit cu benzină, miercuri, şi a încercat să îşi dea foc în parcarea unui centru comercial din municipiul Constanţa, dar a fost imobilizat la timp şi transportat la clinica de psihiatrie.

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/31°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

24°
mie.

16°/24°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

14°/24°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

22°
mie.

16°/23°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°