Clădirea căminului cultural din localitatea Baba Novac, aparţinând oraşului Ardud, veche de peste 60 de ani, a intrat în reabilitare totală. În mai puţin de şase luni imobilul în curs de modernizare va putea fi utilizat în scop cultural-festiv. Finanţarea, în valoare de peste şase milioane de lei, este asigurată din fonduri guvernamentale, după câţiva ani de aşteptare. Pe lângă reabilitarea integrală a clădirii, aceasta va fi dotată corespunzător destinaţiei sale. „Finanţarea este asigurată de Guvernul României. Proiectul a fost depus acum doi, aproape trei ani, la Compania Naţională de Investiţii, unde am şi fost în câteva rânduri în faţa Comisiei de Evaluare. Am câştigat proiectul acum un an şi jumătate, când a avut loc şi licitaţia, tot la Compania Naţională de Investiţii, în Bucureşti. Acum, în sfârşit s-a deschis finanţarea şi, cu multă bucurie, constat că au început lucrările. Pe lângă reabilitarea integrală, în proiect este cuprinsă şi dotarea interioară cu mobilier, sistem de sonorizare şi lumini, foarte multe dotări moderne pentru a se putea desfăşura activităţi culturale. Din cauza stării de degradare în care se afla, clădirea era practic un pericol pentru participanţii la evenimentele organizate”, a declarat primarul Ardudului, Ovidiu Duma.
Locuitorii din Baba Novac au de curând şi un drum bun de legătură cu Ardudul, asfaltat de câteva luni, recent s-au pietruit 1,2 km de drum local şi urmează alte trei străzi, care momentan sunt impracticabile. O altă investiţie care este în curs de realizare pe raza localităţii constă într-un complex cu locuri de cazare pentru o tabără religioasă. Acesta este realizat din fonduri de la americani şi germani prin Biserica Baptistă.
Lorena Georgi Clădirea căminului cultural din localitatea Baba Novac, aparţinând oraşului Ardud, veche de peste 60 de ani, a intrat în reabilitare totală. În mai puţin de şase luni i