Sentinţa Curţii de Apel Târgu Mureş prin care fostul primar din Cluj-Napoca Sorin Apostu şi soţia sa au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie a fost atacată cu recurs atât de cei doi, cât şi de DNA, astfel că dosarul va fi trimis la instanţa supremă, informează Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Arhivei penale de la Curtea de Apel Târgu Mureş, în urma sentinţei prin care fostul primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, iar soţia sa, avocatul Monica Apostu, la trei ani de închisoare cu suspendare, s-au înregistrat mai multe recursuri.
Citeşte şi Fostul primar al Clujului, încă 32 de luni după gratii
Astfel, au declarat recurs atât cei doi inculpaţi, cât şi DNA, au precizat sursele citate.
Dosarul urmează să fie trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru judecarea recursurilor.
Motivarea sentinţei Curţii de Apel Târgu Mureş este aşteptată în câteva săptămâni.
Sentinţa în procesul în care fostul primar din Cluj-Napoca Sorin Apostu, soţia acestuia, Monica Apostu, şi omul de afaceri Călin Stoia au fost judecaţi pentru mai multe fapte de corupţie a fost pronunţată, joia trecută, în şedinţă publică, de Curtea de Apel Târgu Mureş.
Astfel, magistratul Floare Găzdac a respins ca nefondate cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor de care au fost acuzaţi cei trei, formulate de apărători, şi i-a achitat pentru mai multe infracţiuni.
Citeşte şi DNA a extins cercetările în cazul lui Apostu,care ar fi anulat ilegal amenzi de 150.000 lei
Pe de altă parte, Curtea de Apel Târgu Mureş l-a condamnat pe Sorin Apostu la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în formă continuată, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru instigare la spălare de bani în formă continuată, la un an şi şase luni de înch