Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident la Groapa Seacã / Soferul a pãrãsit locul accidentului

Publicat in Cronica Vaii Jiului, marți 30 iulie 2013 ·

Un bãrbat a ajuns la spital în noaptea de duminicã spre luni, dupã ce masina în care s-a aflat s-a izbit de o stâncã si apoi s-a rãsturnat pe marginea drumului. Accidentul a avut loc în zona Jiet, duminicã, în jurul orei 21.30, la circa 12 km de Cabana Jiet, aproape de Groapa Seacã.

“Am primit o solicitare pe apelul unic 112 la ora 21: 36 si ne-am deplasat la fata locului cu un echipaj SMURD si unul pentru descarcerare. Am ajuns la fata locului si am vãzut cã era o Dacie papuc, iar echipajul de descarcerare a procedat la scoaterea bateriei si îndepãrtarea de pe carosabil a materialelor rezultate în urma accidentului. De altfel, o persoanã a fost preluatã de un echipaj de prim ajutor si transportatã la spital cu multiple leziuni”, ne-a declarat mr. Adrian Avram, comandat Detasamentul de Pompieri Petrosani.

Traficul în zonã a fost blocat zeci de minute, iar bãrbatul de circa 40 de ani care se aflã acum sub îngrijiri medicale la Spitalul de Urgentã Petrosani, nu era la volanul Daciei papuc. El era pasager, iar din spusele acestuia, în masinã mai erau douã persoane, soferul si încã un bãrbat. Însã, când au ajuns la fata locului, pompierii de la descarcerare nu au gãsit pe nimeni, nici pe sofer, nici pe celãlalt bãrbat. Victima, din declaratiile ulterioare, se pare cã ar fi fost preluatã de o altã masinã pânã în punctul în care pe drum s-a intersectat cu ambulanta SMURD, care a preluat-o apoi în conditii de sigurantã.

În privinta soferului, el s-a prezentat singur la politie, însã a douã zi, luni dimineata, motiv pentru care nici nu s-a mai putut stabili dacã fusese sau nu bãut când a avut loc accidentul. El a declarat politistilor cã a plecat de acolo, nu pentru a fugi, ci pentru a cãuta semnal la telefonul mobil pentru a putea suna la 112. Oricum, el s-a ales cu dosar penal pentru pãrãsirea locului accidentului si cu permisul suspendat.

Luiza A

Articolul in Cronica Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 25 minute
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 5 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum 52 minute
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 2 ore
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

S-a lansat la Botoșani Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Vineri, 18 iulie, s-a lansat Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor, care se va derula în perioada 18-21 septembrie la Botoșani. Urmărește cele mai noi producții video G4Media

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 2 ore
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

49 de ani de când Nadia Comăneci scria istorie la Montreal. La 18 iulie 1976, marea campioană obţinea primul 10 perfect din gimnastică

News.ro acum 4 ore
Pe 18 iulie 1976, Nadia Comăneci scria istorie la Jocurile Olimpice de la Montreal, obţinând primul 10 perfect din gimnastica olimpică, la doar 14 ani. A fost începutul unei legende care a cucerit lumea — iar tabela, nepregătită pentru perfecţiune,

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°