Savantul Ştefan Odobleja, părintele psihologiei consonantiste, a fost un vizionar şi în materia detecţiei comportamentelor criminale. Într-un manuscris - pus la dispoziţie de Ştefan Odobleja jr.- savantul descrie o anchetă criminalistică care se petrece în viitor, în judeţul Mehedinţi, realizată cu mijloace de cercetare imaginate de autor dintre care unele sunt pe cale de a deveni realitate.
Textul este intitulat „Viziune în anul 2969” şi este scris de Ştefan Odobleja în anul 1963. În timpul unei anchete criminalistice, identificarea autorilor unui omor se realizează prin investigarea matricei infracţionale cu „memoriograful” (acoperită parţial astăzi prin tehnica poligraf – „detectorul de minciuni”). În timpul cercetării la faţa locului apare şi profilerul (ciberneticianul legist) care în criminalistica anglosaxonă ajută la realizarea cercurilor de suspecţi şi helicopterul pentru transportarea spre spital a răniţilor grav (astăzi SMURD-ul).
Viziune în anul 2969
„În pădurea din Ponoare, în seara zilei de 18.V.2969 a fost găsit în stare de inconştienţă tânărul Ilie Ciocârlie domiciliat în Turnu Severin, bloc 99 etj 288 ap. 1580. El a fost transportat cu helicopterul la spitalul judeţean N. 73.
Ciberneticianul legist chemat la patul bolnavului, i-a pus la fiecare tâmplă câte o placă a memoriografului, aparat care, după cum se ştie citeşte gândurile şi gândirea prin metode electronice, permiţând şi înregistrarea fidelă, pe un fir de oţel, a firului memorial a celui examinat.
Memoria bolnavului, copiată la memoriograf, a fost apoi rulată şi proiectată pe un ecran lat. Procurorul, ciberneticianul legist, medicii legişti şi alte persoane oficiale au putut viziona (vedea şi auzi) tot ceea ce examinatul el însuşi a văzut şi a auzit. Atenţia a fost concentrată asupra capătului proximal al firului, unde erau înregistrate ultimele întâmplări din vi