În sfârşit, după lupte seculare care au durat câteva luni, Mişcarea Populară a devenit partid. Întristat nevoie mare că Elena Udrea n-a fost aleasă şefă la PDL, Băsescu a şi născut a doua zi de la eşec mişcarea asta, că n-a avut timp să-şi facă partid din prima.

Foarte repede a apărut şi un site care explica cum stă treaba cu mişcarea asta, musai neguvernamentală, care se sprijinea, cică, pe voluntariat. Un voluntariat care avea nevoie însă de bani, curvele politice ale lui Băsescu plantând în josul paginii un apel adresat celor care doresc să sprijine proiectele mişcării, care proiecte erau definite ca „identificarea, selectarea şi promovarea soluţiilor optime şi a oamenilor care le pot pune în aplicare şi care îşi asumă implicarea în modernizarea României.” Prin respectivul apel, milogii cereau bani fraierilor, bani care puteau fi aruncaţi în trei conturi: în RON, în EUR şi în USD, ca să fie toată lumea mulţumită. Hotărâţi să modernizeze cât mai repede ţara pe care au feudalizat-o din punct de vedere politic, politrucii ofereau şi un model de contract de sponsorizare a mişcării.

În vremea în care nişte oameni se scremeau nevoie mare să pună pe hârtie un statut al noului partid, Băsescu făcea o vizită în judeţul Argeş, de unde, a doua zi, douăzeci şi doi de primari pedelişti erau demişi, ca să se poată înregimenta în noul partid fără să-şi piardă funcţiile. Băse s-a jurat că nu i-a invitat el în Mişcarea Populară şi io îl cred. Că nu e preşedintele omul care să invite nişte amărâţi de primari. El le-a dat dispoziţii clare.

Nu-i mare scofală nici de Mişcarea asta, da-mi place de mor, că-i nenoroceşte definitiv pe pedelişti. Următoarele alegeri o să-l găsească pe Blaga mai singur decât ar fi un câine în deşert, conducând un partid mai jalnic decât un copac desfrunzit. Şi ce să facă un câine cu un aşa copac?

Mai urmează s