Handbaliştii de la CS Universitatea Suceava au încheiat partea fizică a pregătirii presezonului competiţional şi în această săptămână vor trece la antrenamentele cu mingea. După cantonamentul de la Vatra Dornei, antrenorul Răzvan Bernicu este mulţumit de modul în care au răspuns elevii săi la solicitările destul de grele la care au fost supuşi.
Dacă partea pregătirii echipei sucevene a decurs fără probleme, ştiut fiind faptul că este o componentă esenţială pentru a putea rezista în Liga Naţională, mai ales acum, când formaţiei sucevene îi lipsesc mulţi dintre jucătorii de bază pe care au mizat anul trecut, partea susţinerii financiare este încă o ”nebuloasă”.
”Încă nu ştim exact pe ce ne putem baza, pentru că avem restanţe la salariile jucătorilor, iar doi dintre cei mai buni, Acatrinei şi Gavriloaia, au oferte clare de la alte echipe. Noi ne vom continua pregătirile şi avem încredere că totul se va rezolva”, a declarat antrenorul Răzvan Bernicu.
La finele acestei săptămâni, CSU Suceava va evolua în cadrul celei de-a şaptea ediţii a Memorialului ”Mihai Mironiuc”. La competiţia găzduită de sala LPS şi care va avea loc în perioada 2-4 august au confirmat participarea Minaur Baia Mare şi HC Vaslui şi se aşteaptă răspunsul formaţiilor Steaua şi Dinamo Bucureşti. Handbaliştii suceveni vor avea ocazia să-şi verifice potenţialul şi în perioada 14-15 august, când vor evolua la un turneu în Vaslui, organizat de actuala echipă a lui Leonard Bibirig.
Azi, la ora 11, la sediul Federaţiei Române de Handbal va avea loc tragerea la sorţi a meciurilor din cadrul sezonului 2013/2014 al Ligii Naţionale de handbal masculin. În pofida zvonurilor apărute în această vară, conform cărora echipe ca Steaua sau CSM Bucureşti s-ar retrage din campionat, la startul noii stagiuni s-au înscris toate cele 12 echipe: HCM Constanţa, Ştiinţa Bacău, HC Odorhei, CSU