Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un an de la eșecul referendumului de demitere a lui Băsescu

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 29 iulie 2013 ·

La 29 iulie 2012, în urmă cu exact un an, s-a desfășurat referendumul de demitere a președintelui Traian Băsescu. Prezența la vot a fost de 46,24%, respectiv 8.459.053 persoane.

Pentru demiterea șefului statului au votat 7.403.836 alegători, adică 87,52% din participanți. Doar 943.375 alegători, respectiv 11,15% s-au opus demiterii, iar 111.842 voturi (1,32%) au fost anulate. La 21 august, Curtea Constituțională a declarat invalid referendum, întrucât prezența la vot a fost sub 50%. Președintele Traian Băsescu a făcut un apel la boicotarea scrutinului, spunând că se pregătește o fraudă. „Este evident că pregătesc fraudarea acestui referendum. Şi atunci de ce să cer eu celor care, din revoltă, nu vor să valideze lovitura de stat, să meargă la vot. În faza iniţială, am crezut că vor fi cinstiţi. Pe zi ce trece văd că sunt necinstiţi”, a declarat Băsescu, la 23 iulie 2012.

Dragnea, principalul suspect

Aceste suspiciuni au fost confirmate de nenumăratele anchete declanșate, ulterior, de DNA. „În localităţi cu o mie de locuitori, 40% dintre alegători au votat între orele 20.00-23.00, în condiţiile în care, în 11 ore, în alte locuri, au votat 60% din persoane (…) Se ajungea că un votant a intrat şi şi-a dat votul în 20 de secunde”, explica, în septembrie 2012, la televiziunea public, fostul șef al parchetului anti-corupție, Daniel Morar. Suspiciuni au existat și la nivelul Departamentului de Stat al SUA. „Principalele îngrijorări ale Departamentului american de Stat sunt determinate de suspiciunea că la referendum au avut loc fraude de amploare, de procesul de reactualizare a listelor electorale şi de presiunile exercitate asupra Curţii Constituţionale”, a declarat Philip Gordon, asistentul secretarului de stat Hillary Clinton, în cadrul unei întâlniri cu câţiva reprezentanţi ai presei. Ancheta DNA a ajuns și la Liviu Dragnea, acuzat de DNA că ar fi pus la p

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 19 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 30 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 26 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum o ora
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 41 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°