Când nevoia te trece, cu greu te poţi împotrivi... Dar ce poţi face atunci când totul se întâmplă într-un tribunal? Ei bine, nu ce a făcut Ronald Strong, un american în vârstă de 50 de ani.
Bărbatul se afla într-un tribunal federal din Portland şi, potrivit presei de peste Ocean, nu a mai putut rezista şi a făcut pe el. Dar nu acest incident nefericit i-a adus o condamnare de 7 zile la închisoare, ci ceea ce a făcut după ce i s-a permis să meargă la toaletă.
Ajuns în baie, Ronald Strong a lăsat "prăpăd" în urma lui potrivit femeii de servici. Aceasta a spus că podeaua era acoperită, în proporţie de 75%, cu fecale, la fel ca şi o parte din pereţi, până la o înălţime de doi metri.
Păţania americanului a fost descrisă, cu lux de amănunte, într-un document de 57 de pagini, care cuprinde comparaţii cu spaghetele cu carne şi sos, sau cu untul de arahide. De asemenea, dosarul cuprinde şi fotografii de la locul "crimei", din fericire, după ce a fost curăţat.
Ronald Strong a apărut în faţa unui judecător şi a explicat ceea ce s-a întâmplat. Acesta susţine că s-a prezentat la tribunal pentru a-şi rezolva câteva probleme juridice, însă la momentul respectiv lua medicamente pentru inimă, care i-ar fi cauzat grave probleme digestive.
În timp ce era percheziţionat, Strong le-a spus paznicilor că are nevoie la toaletă, însă a fost prea târziu. După ce a făcut pe el, bărbatul a fost dus în toaletă pentru a se curăţa. Aici, el s-a grăbit să se spele pentru a putea să-şi rezolve problemele juridice pentru care venise şi susţine că nu şi-a dat seama de dezastrul pe care l-a lăsat în urma sa. Mai mult, el este de părere că femeia de servici a exagerat atunci când a descris starea în care se prezenta toaleta.
Când nevoia te trece, cu greu te poţi împotrivi... Dar ce poţi face atunci când totul se întâmplă într-