Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Remiza rezervelor » Braşovul şi Săgeata şi-au împărţit punctele, 1-1

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 30 iulie 2013 ·

Cele două echipe şi-au împărţit punctele după reuşitele a doi jucători intraţi în repriza secundă, Sorin Chiţu şi Cristi Ionescu

37 de grade la umbră, dar nu prea cald pentru Păun care începe meciul cu o ocazie mare, un şut la colţul scurt, însă Panagopoulous s-a opus senzaţional. Erau premise pentru un meci-spectacol. Dar următoarea ocazie a fost în ultimul minut al primei părţi: Tigoianu a primit o pasă în faţa porţii, dar arbitrul de pe acea parte a terenului, Petruţa Iugulescu, a ridicat eronat fanionul.

Click aici pentru VIDEO!

Faza serii s-a consumat în partea a doua şi l-a avut în centrul atenţiei pe Tigoianu, care a ieşit de pe teren accidentat şi a fost înlocuit cu Iordache. Buimac după impact, mijlocaşul a reintrat pe teren, iar jocul a fost oprit de Teo Crăciunescu, spre deliciul tribunelor.

Deschiderea de scor a venit din greşeală: Dinu a centrat în careu, iar Chiţu a fost lovit în picior şi mingea s-a strecurat în poartă, 1-0! Cînd nimeni cu mai credea, nou-intratul Cristi Ionescu i-a salvat pe "stegari" şi l-a executat pe Panagopoulos de la 25 de metri, din lovitură liberă.

"Cred că meritam cele trei puncte. Am fost puţin nervoşi pe final pentru că am fost egalaţi pe nemeritate, cred eu, dar pînă la urmă şi egalul e OK!"

Sorin Chiţu, atacant Săgeata

"Trebuia să scoatem măcar un egal şi am reuşit să îl obţinem. Din păcate, a fost prea tîrziu pentru a forţa şi o victorie, pe care cred că o meritam. Sper să ne revenim cît mai repede"

Cristi Ionescu, fundaş FC Braşov

"Sînt mulţumit de joc. Am reuşit ce ne-am propus, dar cred că am pierdut două puncte. Puteam lua toate punctele dacă eram puţin mai atenţi"

Tibor Selymes, antrenor Săgeata

Cele două echipe şi-au împărţit punctele după reuşitele a doi jucători intraţi în repriza secundă, Sorin

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 5 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 7 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 7 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 10 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 11 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

CJ Galaţi: Familiile afectate de inundaţii vor primi câte un voucher de 15.000 de lei pentru achiziţionarea de electrocasnice/ Ajutorul va fi aprobat miercuri de Guvern

News.ro acum 6 ore
Consiliul Judeţean Galaţi anunţă că familiile afectate de inundaţii vor primi, ca ajutor de la Guvern, câte un voucher în valoare de 15.000 de lei pentru a-şi cumpăra aparate electrocasnice. Executivul va aproba acest ajutor în şedinţa de miercuri.

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°