Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cartofii ar putea costa la iarnă 4 lei kilogramul. Fermierii spun că sunt cereri mari de la export

Publicat in Adevarul, luni 29 iulie 2013 ·

Producţia de anul acesta se anunţă una bogată, de peste 30 de tone la hectar. Fermierii se bucură mai ales că au cereri mai de la export, iar străninii plătesc bine şi la timp.

Ioan Benea, preşedintele Federaţiei Naţionale a Cartofului estimează o producţie medie la hectar de 30-35 de tone, la fermierii profesionişti. Pentru consumatorul final, asta înseamnă, în cele din urmă, un preţ bun la taraba din piaţă. Şi totuşi, lucrurile nu vor sta chiar aşa. Cartofii din nordul Africii, care alimentau piaţa europeană, nu mai sunt la fel de mulţi, susţine Benea. Astfel încât ţările europene caută altă sursă. Deja producătorii români au exportat cartofi timpurii. „Dacă va fi solicitare pentru afară şi preţul va fi bun, o să dăm şi noi la export şi piaţa românească o să sufere. Acuma pleacă de la producător cu 80-90 de bani, peste o lună, când se vor apuca de recoltat pentru toamnă, care se bagă şi în depozit, probabil va fi în jur de un leu şi peste iarnă – nu vreau să prognozeze mai mult – dar este posibil să luăm kilogramul de cartof cu un euro cel puţin”, a spus Ioan Benea. Asta înseamnă cel puţin 4 lei pe kilogram la iarnă, scrie brasovultau.ro.

Principala cauză a preţului mare sunt intermediarii. „Noi, dacă îl vindem cu un leu, câştigăm 20 de bani, dacă câştigăm, muncind 365 de zile la el, pe când intermediarul vine şi-l cumpără şi îl dă cu 2 lei în 2 zile şi vine înapoi şi cumpără”, a mai spus preşedinte Federaţiei Naţionale Cartoful România.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în această dimineață! Iată magnitudinea seismului

Ziua Constanta acum 13 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 4.0 pe scara Richter s-a produs în dimineața zilei de 15 octombrie 2025, la ora 07:57:20 (ora locală), în zona Maramureș – Satu Mare, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fiz

SUA au confiscat bitcoin de 15 miliarde de dolari, dintr-o escrocherie în Cambodgia. Cum funcționa schema

Adevarul acum o ora
Departamentul de Justiţie al Statelor Unite (DOJ) a anunţat marţi că a confiscat bitcoin în valoare de 15 miliarde de dolari, proveniţi dintr-o amplă schemă de fraudă criptografică de tip „pig butchering”, operată din Cambodgia.

Autorităţile ucrainene ordonă evacuări în masă din jurul oraşului devastat Kupiansk / De mai multe luni, forţele ruse atacă şi avansează în zonă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile locale din Ucraina au ordonat, marţi, evacuarea familiilor din zeci de sate din apropierea oraşului Kupiansk, din nord-estul ţării, care a fost aproape complet distrus, invocând ”înrăută

Israelul a primit de la Hamas rămăşiţele a încă patru ostatici morți

Adevarul acum 2 ore
Hamas s-a grăbit să reducă presiunea asupra fragilului armistiţiu în războiul cu Israelul și a returnat marți, 14 octombrie, cadavrele mai multor ostatici morți.

A crescut cu 24% umărul poliţiştilor concediaţi şi excluşi din forţele de poliţie din Anglia şi Ţara Galilor / 21 au fost concediaţi pentru infracţiuni sexuale împotriva copiilor

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Numărul poliţiştilor concediaţi şi excluşi din forţele de poliţie din Anglia şi Ţara Galilor a crescut în ultimul an cu 24%, arată datele furnizate de Colegiul de Poliţie, 21 de agenţi fiind concedia

CNN: Afganistanul şi Pakistanul au avut cele mai violente schimburi de focuri din ultimii ani / Ar putea semnala o nouă eră de instabilitate pentru cele două ţări vecine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Tensiunile dintre Afganistan şi Pakistan s-au intensificat în ultimele zile, odată cu schimburile de focuri mortale dintre cele două ţări vecine, care au alimentat temerile privind un conflict mai am

Horoscop 15 octombrie 2025. Zodia care are conflicte acasă, cu partenerul

Cancan acum 3 ore
Horoscop 15 octombrie 2025. Afla care este zodia care are conflicte acasă, cu partenerul, cine are parte de surprize plăcute în relație, dar și cine trebuie să evite riscurile financiare astăzi! Astăzi, energia ta este crescută și te simți motivat s

Primul stat UE care va introduce oficial ziua de lucru de 13 ore. Sindicatele protestează

Mediafax acum 10 ore
Astfel, Grecia devine primul stat membru al Uniunii Europene care legiferează un astfel de program, în ciuda opoziției acerbe din partea sindicatelor și a protestelor masive la nivel național. Ziua de lucru de 13 ore în Grecia, motiv de grevă genera

Trump acordă postum Medalia Prezidenţială a Libertăţii lui Charlie Kirk / ”A fost asasinat în floarea vârstei pentru că a spus cu curaj adevărul”

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Donald Trump i-a acordat, marţi, postum, lui Charlie Kirk Medalia Prezidenţială a Libertăţii, spunând că introduce numele activistului conservator decedat ”în lista adevăraţilor eroi ame

D’Angelo a murit, la 51 de ani. Legenda muzicii soul se lupta cu o gravă afecțiune

HotNews acum 9 ore
Cântărețul american D’Angelo, o figură marcantă a muzicii soul contemporane, care s-a bucurat de un succes notabil în anii 1990-2000 înainte de a fi mult mai rar prezent pe scena muzicală, a murit la vârsta de 51 de ani, au relatat marți mai multe p

Vremea

București
acum

mie.

9°/12°
joi

10°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

12°/14°
Iasi
acum

mie.

4°/11°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°
sâm.

9°/17°
Constanta
acum

mie.

9°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

14°/15°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/11°
joi

5°/14°
vin.

5°/15°
sâm.

8°/14°
Timisoara
acum

mie.

8°/14°
joi

7°/17°
vin.

10°/16°
sâm.

10°/17°