Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tragedia din Muntenegru se repetă. Cel puţin 39 de morţi într-un accident rutier produs în Italia

Publicat in Romania Libera, luni 29 iulie 2013 ·

UPDATE Un nou bilanţ al accidentului din Italia indică faptul că 39 de persoane au murit şi alte aproximativ zece au fost grav rănite, duminică seara, într-un accident de autocar care transporta pelerini în apropiere de Avellino, în regiunea Napoli (sud), relatează AFP.

Luni dimineaţa bilanţul era de 36 de morţi şi alţi 10 răniţi, duminică seara, într-un accident de autocar care transporta pelerini în apropiere de Avellino, în regiunea Napoli (sud), potrivit unui bilanţ provizoriu oferit de pompieri, relatează Mediafax.

Este vorba despre unul dintre cele mai sângeroase accidente rutiere înregistrate în Europa în ultimii ani, ultimul având loc în martie 2012 în Elveţia, unde au murit 28 de persoane, inclusiv 22 de copii.

La ora 01.45 (02.45 ora României), fuseseră recuperate de către pompieri 36 de cadavre din autocarul care aproape că a planat peste un pod rutier. Între persoanele grav se află şase femei, doi bărbaţi şi trei copii.

Autocarul transporta aproximativ 50 de pasageri, toţi originari din provincia Napoli, care se întorceau dintr-un pelerinaj la Pietrelcina, localitatea natală a lui Padre Pio, un preot italian canonizat în 2002 şi foarte venerat în sudul Italiei. La bord se aflau numeroşi copii. Şoferul autocarului a murit în accident.

În noaptea de duminică spre luni, pompierii continuau să acţioneze, la lumina unor lanterne, în condiţii foarte dificile, zona unde s-a prăbuşit autocarul fiind foarte greu accesibilă.

Accidentul s-aprodus pe un viaduct de pe autostrada A16 Napoli-Bari, în zona Monteforte Irpino, în provincia Avelino, la aproximativ 50 de kilometri est de Napoli.

Autocarul - un autobuz mare pentru turism - a ajuns în viteză pe o porţiune în coborâre, în pofida numeroaselor panouri privind limitarea vitezei, şi a percutat un limitator, provocând un carambol uriaş. Un fotograf AFP a numărat cel puţin şapt

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC a validat candidatura lui Victor Ponta

Ziua Constanta acum 54 minute
A fost validată de Biroul Electoral Central candidatura fostului premier Victor Ponta a fost validată de Biroul Electoral Central. Singurele voturi împotriva au fost ale reprezentanților AUR și POT, potrivit stiripesurse.ro. Victor Ponta a declarat

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 27 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 47 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Șeful NATO consideră că ar trebui restabilite relațiile cu Rusia după războiul din Ucraina

HotNews acum 44 minute
Europa și Statele Unite ar trebui, după ce se încheie luptele în Ucraina, să își normalizeze în cele din urmă relațiile cu Rusia, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, potrivit Politico. „Este normal cumva pentru Europa, pas cu pas, dac

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 46 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°