Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident în Italia. Un autocar a "zburat" peste un pod: 36 de morţi şi 11 răniţi. Şoferul a decedat. "Situaţia este critică, scena este tragică"

Publicat in Antena 3, luni 29 iulie 2013 ·

Update 08.20 - Şoferul autocarului a murit în accident, iar printre persoanele care se află în stare gravă sunt şase femei, doi bărbaţi şi trei copii.

Accidentul s-aprodus pe un viaduct de pe autostrada A16 Napoli-Bari, în zona Monteforte Irpino, în provincia Avelino, la aproximativ 50 de kilometri est de Napoli.

Autocarul - un autobuz mare pentru turism - a ajuns în viteză pe o porţiune în coborâre, în pofida numeroaselor panouri privind limitarea vitezei, şi a percutat un limitator, provocând un carambol uriaş.

"Situaţia este critică. Oamenii noştri acţionează pentru a salva cât mai multe vieţi posibil", a declarat pentru postul de ştiri Sky TG24 Pellegrino Iandolo, comandantul pompierilor. Din când în când, salvatorii cereau "puţină linişte", să poată detecta cel mai mic semn de viaţă, a constatat un fotograf AFP, potrivit Mediafax.

"Scena (accidentului) este tragică. Pe drum există maşini distruse, (sunt) cel puţin zece... Iar dedesubt sunt aproximativ 30 de corpuri acoperite cu cearşafuri albe, aliniate la marginea drumului provincial", a declarat un fotograf de la agenţia Ansa.

Presa italiană scrie că porţiunea de drum pe care a avut loc tragedia este deosebit de periculoasă. O serie de accidente grave s-a produs în această zonă, în trecut.___________________________________________

Cel puţin 36 de persoane au murit şi alte aproximativ 10 au fost rănite, duminică seara, după ce autocarul în care se aflau şi care transporta pelerini în regiunea italiană Napoli, a căzut de pe un pod, potrivit unui bilanţ provizoriu oferit de pompieri.

Este vorba despre unul dintre cele mai sângeroase accidente rutiere înregistrate în Europa în ultimii ani, ultimul având loc în martie 2012 în Elveţia, unde au murit 28 de persoane, dintre care 22 de copii.

Până acum

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vremea marți, 22 octombrie. Temperaturi în creștere pe timpul zilei

Adevarul acum 49 minute
Vremea se schimbă din nou radical, de la temperaturi aproape de pragul înghețului, vom ajunge din nou la maxime de 22 de grade.

Paul Di’Anno, liderul trupei Iron Maiden, a murit la vârsta de 66 de ani

Libertatea acum 6 ore
Paul Di'Anno, liderul trupei Iron Maiden în primii ani ai formației, a murit la vârsta de 66 de ani, potrivit The Guardian.

Carambol pe o stradă din București: 13 mașini parcate au fost lovite după ce o femeie a pierdut controlul volanului / Aceasta a spus că i s-a făcut rău

HotNews acum 7 ore
Treisprezece maşini parcate în zona unei bretele adiacente Şoselei Mihai Bravu din Bucureşti au fost avariate, luni seară, după ce o femeie care conducea un autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, scrie News.ro. Brigada Rutieră spun

Deținut ucis de colegul de celulă la Penitenciarul Arad. Cum s-a ajuns la acest deznodământ tragic

Ziare.com acum 11 ore
Un deținut de la Penitenciarul Arad a fost omorât luni după-amiază, 21 octombrie, de colegul de celulă cu care a avut un conflict. Cei doi se aflau într-o zonă cu regim de maximă siguranță. Poliția a deschis un dosar penal pentru omor și se desfășoa

Casa Albă reacționează în urma alegerilor din Republica Moldova, acuzând Rusia că a „lucrat energic” pentru subminarea votului

HotNews acum 7 ore
Moscova nu a reuşit să submineze alegerile și referendumul din Republica Moldova, chiar dacă a „lucrat energic” în acest sens, a reacţionat luni un reprezentant al Casei Albe, potrivit agențiilor AFP şi Reuters. Rezultatele alegerilor din Republica

Cursa între Harris şi Trump, mai strânsă ca niciodată cu 15 zile înainte de alegeri

News.ro acum 7 ore
Cu 15 zile înaintea alegerilor prezidenţiale americane, într-o campanie pe un ton zilnic mai virulent, sondajele nu-i departajează pe Kamala Harris şi Donald Trump, care continuau luni să străbată cele mai strategice state, relatează AFP. Vicepreşed

Nicolae Ciucă și NICUȘOR Dan, la o întâlnire de afaceri „informală”: „Alături de Primarul Capitalei. Am discutat despre un cadru fiscal predictibil”

Gandul acum 7 ore
Nicolae Ciucă, candidatul PNL la președinția României, s-a afișat alături de Nicușor Dan, edilul Capitalei, în cadrul unei întâlniri de afaceri, „informale”, în cadrul căreia au discutat, împreună cu alți oameni de afaceri, despre cadrul fiscal din

Neymar a revenit pe teren, la Al-Hilal, după un an de absenţă

News.ro acum 9 ore
Atacantul brazilian Neymar a evoluat luni în Liga Campionilor Asiei, pentru Al-Hilal, consemnând revenirea pe teren după un de absenţă. În Liga Campionilor Asiei, Al-Hilal a înfruntat în deplasare pe Al-Ain, din Emiratele Arabe Unite, şi a condus în

Va fi grevă în Grecia. Românii, atenționați de MAE că feriboturile şi celelalte nave de transport pasageri nu vor circula

Ziare.com acum 11 ore
Atenţionare de călătorie pentru Grecia emisă de Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Românii care vor să viziteze sau să tranziteze această țară sunt avertizați că marţi şi miercuri, 22 și 23 octombrie, este anunţată o grevă a unei federaţii navale.

Corina Crețu, numită președinte interimar la AMEPIP, super-agenția care va controla companiile de stat – decizie în Monitorul Oficial

HotNews acum 10 ore
Fostul europarlamentar şi comisar european Corina Creţu a fost numită marți președinte interimar la AMEPIP, super-agenția care va controla companiile de stat, printr-o decizie semnată de premierul Marcel Ciolacu și publicată în Monitorul Oficial. Co

Vremea

București
acum

mar.

6°/18°
mie.

10°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/17°
Iasi
acum

mar.

3°/19°
mie.

7°/18°
joi

7°/15°
vin.

7°/15°
Constanta
acum

mar.

4°/16°
mie.

12°/18°
joi

12°/17°
vin.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/17°
mie.

7°/17°
joi

8°/16°
vin.

8°/17°
Timisoara
acum

mar.

6°/20°
mie.

9°/20°
joi

10°/19°
vin.

10°/19°