Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci persoane şi-au pierdut viaţa şi una a fost rănită, după prăbuşirea unui elicopter. Omul de afaceri Sorin Ţerbea se afla în elicopterul prăbuşit în lacul Tăureni

Publicat in Gandul, luni 29 iulie 2013 ·

Omul de afaceri Sorin Ţerbea se afla în elicopterul prăbuşit în lacul Tăureni din judeţul Mureş, alături de trei afacerişti germani, o angajată de-a sa şi pilotul, aparatul de zbor prăbuşindu-se la câteva minute de la decolare, declară primarul din localitate, Ovidiu Petru Oltean.

Primarul localităţii mureşene Tăureni, Ovidiu Petru Oltean, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că în elicopter se aflau omul de afaceri Sorin Ţerbea, o angajată a acestuia, trei afacerişti germani şi pilotul.

Edilul a precizat că Sorin Ţerbea şi cei trei oameni de afaceri germani au făcut, luni după-amiază, o vizită la o fabrică de mobilă din localitate.

Oltean a susţinut că, în timpul vizitei, omul de afaceri a fost sunat de DNA, după care a devenit irascibil şi a decis să plece.

Aceasta a mai afirmat că a insistat să ofere oamenilor de afaceri o maşină cu care să plece, însă aceştia au vrut să se deplaseze tot cu elipcopterul.

Conform sursei citate, aparatul de zbor s-a prăbuşit în lac la trei-patru minute de la decolare, la circa două sute de metri distanţă de locul din care plecase.

Şeful SMURD Mureş, Cristian Boeriu, a declarat, luni seară, corespondentului MEDIAFAX, că până la ora transmiterii acestei ştiri patru persoane au fost scoase decedate din lac, iar una se pare că este încă în elicopterul prăbuşit.

Potrivit lui Boeriu, femeia care a supravieţuit accidentului a fost preluată de un echipaj SMURD şi este transportată spre Târgu Mureş. Boeriu a spus că aceasta are câteva contuzii, dar este conştientă.

Şeful SMURD Mureş a adăugat că echipele de intervenţie se află la locul accidentului şi caută cea de-a cincea victimă.

Boeriu nu a putut oferi deocamdată informaţii despre identitatea persoanelor care au murit şi a celei rănite.

O echipă de specialişti criminalişti de la Institutul Naţional de Criminalistică al Po

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un băiat de 11 ani este dat dispărut în București. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert

HotNews acum o ora
Polițiștii Capitalei anunță joi că un băiat în vârstă de 11 ani a dispărut din Sectorul 2 și solicită sprijin pentru găsirea acestuia. Dispariția copilului a fost semnalată bucureștenilor inclusiv prin mesaj RO-Alert. „La data de 9 iulie 2025, Poliţ

Rezultate finale Evaluarea Națională 2025. Număr redus de contestații depuse de elevi. Câți au avut nota crescută

HotNews acum o ora
Peste 19.100 de contestații au fost depuse de elevii care au dat Evaluarea Națională 2025, anunță Ministerul Educației, care astăzi a publicat rezultatele finale de la Evaluarea Națională. După rezolvarea contestațiilor, numărul mediilor egale sau m

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum 3 ore
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Atenționare de Cod galben de vânt în opt județe, după câteva zile pline de alertă roșie

Mediafax acum 53 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o atenționare Cod galben care vizează intensificări ale vântului în opt județe din țară, valabilă între orele 10 și 20. În zona joasă a județelor Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Mehedinți, precum și

Traficul feroviar pe distanța Sinaia – Bușteni reluat pe ambele fire! Anunțul CFR SA

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, începând cu ora 08:23, traficul feroviar pe distanța Sinaia – Bușteni a fost reluat în condiții normale, cu tracțiune electrică și pe firul 2. CFR reamintește faptul că în cursul zilei de ieri

MAE Atenționare de călătorie - Indonezia. O nouă erupție vulcanică afectează insulele Flores și Bali

Ziua Constanta acum o ora
O nouă erupție a vulcanului Lewotobi Laki-laki din provincia Nusa Tenggara de Est a avut loc luni, 7 iulie 2025, autoritățiile interzicând accesul terestru pe o arie cu o rază de 7 km de la vârful vulcanulu. În acest context, Ministerul Afacerilor E

Angajații din administrația fiscală și financiară protestează în fața Ministerului Finanțelor

Mediafax acum 53 minute
„Protestul exprimă nemulțumirile legitime ale lucrătorilor din administrația fiscală și financiară, dar și ale altor categorii de bugetari care se confruntă cu lipsa dialogului social real și nerespectarea drepturilor profesionale și salariale”, tra

PSG – Real Madrid 4-0. Francezii joacă finala Cupei Mondiale a Cluburilor cu Chelsea. „Un club francez capabil să câștige toate trofeele”

Gandul acum 2 ore
PSG va juca finala Cupei Mondiale a Cluburilor, după ce a învins Real Madrid, scor 4-0. Au marcat F. Ruiz 6, 24, Dembele 9 și G. Ramos 88. A fost ultimul meci al lui Luka Modric la Real Madrid, care după 13 ani la echipa spaniolă va pleca la AC Mila

Moțiune de cenzură în Parlamentul European pentru Ursula von der Leyen. Care este nemulțumirea politicienilor

Mediafax acum 2 ore
Von der Leyen este așteptată să treacă fără dificultăți de votul de joi privind moțiunea de cenzură, deși aceasta ar putea duce la căderea Comisiei pe care o conduce. Deși supraviețuirea sa este considerată aproape sigură, dezbaterea din jurul moțiu

VIDEO Gafă la Casa Albă. Trump l-a întrebat pe președintele Liberiei unde a învățat engleza, limba oficială a țării sale

HotNews acum 11 ore
Președintele Donald Trump s-a întâlnit, miercuri, cu mai mulți lideri din Africa, printre ei aflându-se și președintele Liberiei care a ținunt un discurs în limba engleză, limba oficială a țării sale, scrie Reuters. „Liberia este un prieten vechi al

Vremea

București
acum

23°
joi

14°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

17°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

23°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/29°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/35°