Când un omuleţ de cinci ani jumate te întreabă serios „Tati, Dumnezeu s-a născut înaintea dinozaurilor?” nu ai cale de scăpare. Majoritatea prietenilor mei de pe Facebook, cărora le-am cerut ajutorul, au răspuns în doi peri sau în glumă. Se vede treaba că, atunci când eşti mare, îţi permiţi să glumeşti cu lucruri importante. Dar la cinci ani jumate, când joaca este un lucru cât se poate de serios, încercarea de te eschiva de la marile întrebări se loveşte de două sprâncene încruntate care te fac să intri în pâmânt de ruşine. Prin urmare, dragi cititori, dacă Dumnezeu a făcut omul şi „toate lighioanele pământului” în a cea de-a şasea zi, cum zice Cartea Sfântă, cum se face că dinozaurii au trăit cu milioane de ani înaintea oamenilor? Nu încercaţi să-l convingeţi pe omuleţ că „e aşa cum spun eu” sau că Biblia nu poate fi luată chiar „ad litteram”, că intraţi în alte belele.
De când eu şi omuleţul meu am ajuns la vârsta marilor dileme, binecuvântat fie Internetul pe mobil, care mă scapă adesea din bucluc şi-mi dă pretexte pentru poveşti cu care să mă blindez în faţa celui mic! Căutând eu informaţii despre Dumnezeu, dinozauri şi alte bâzdâgănii, am dat peste o foarte frumoasă parabolă pe care Papa Francisc a povestit-o, săptămâna trecută, la Palatul Guanabara din Rio de Janeiro, cu ocazia ceremoniei de bun venit în Brazilia.
„Copiii sunt pupilele ochilor noştri”, a citat suveranul pontif dintr-un vechi proverb indigen. La fel cum ochii sunt fereastra prin care lumina intră în noi, dându-ne miracolul vederii, la fel şi copiii noştri sunt fereastra prin care viitorul intră în lume. Ce s-ar întâmpla cu noi dacă nu ne-am îngriji de ochii noştri, ce s-ar întâmpla cu lumea, dacă generaţia noastră nu se va ridica la înălţimea promisiunii care există în fiecare copil? Aceasta înseamnă, potrivit Papei Francisc, „să-i dăm copilului fundamente solide pe care să-şi
