În România au mai rămas doar 100 de localităţi neracordate la internet. Numărul celor neracordate la utilităţile minime e mult mai mare, dar nu o să ne descurajeze acum comparaţia asta. S-ar crede că, beneficiind de suportul virtual ca inepuizabilă sursă de informaţie, tot românul dă cu sapa pe wikipedia , dexonline sau alte domenii cărora le-am simţit atât de mult lipsa în epocile aurite. În realitate (şi asta fără să generalizez) userii români şi-au mutat scandalul, scuipatul (nu numai al seminţelor), miştocăreala ieftină şi agramatismul fudul din viaţa reală în spaţiul nou cucerit. Aproape orice postare sau comentariu la ştirile online este o bună ocazie pentru încăierări à la Ruginoasa, cu tastaturile în rol de ghioage argumentative. La prima ochire, ceea ce face delimitarea taberelor e tot pârdalnica de politichie, care la ora actuală este structurată pe conceptul existenţial “a fi sau a nu fi băsist”. Cei cu simpatii USL via musai Antena 3 îi încadrează automat pe adversari în categoria băsiştilor ireductibili, iar simpatizanţii taberei opuse ştiu că cine nu e de acord cu ei nu poate fi decât un comunist mascat şi cerşetor de la Stat. Asta chiar dacă obiectul disputei nu are vreo legătură vizibilă cu cestiunea politică la ordinea zilei; cum ar fi, bunăoară, fotografia unui soldat mângâind un căţeluş în Afghanistan. Calea de mijloc este extrem de firavă, neavând o reprezentativitate reală, la fel ca în viaţa publică şi media moguliană. Fiecare e dornic să-şi răpună rapid preopinentul, cu referiri cât mai variate la relaţia dintre organele lui sexuale şi rudele feminine ale adversarului. Argumentul logic e rar, floreta ironiei nu are căutare pe un teren unde măciuca verbală e arma supremă. Toate siteurile afişează disclaimeuri care se jură pe ce au redactorii mai sfânt că uzul injuriilor, defăimărilor, xenofobiei etc se pedepsesc cu neaprobarea. Numai că şi