Ziua de 29 iulie a avut, pentru reprezentanţii Bibliotecii „Nicolae Iorga" din Ploieşti, o importanţă deosebită. Ziua Imnului nu a însemnat o simplă ocazie de a marca imnul naţional, ci un eveniment în cadrul căruia invitaţii au readus în actualitate istoria imnului României, dar şi modul în care oamenii reacţionează la mesajul din acest cântec.

Evoluţia imnului naţional al României a fost pe atât de tumultoasă pe cât s-au succedat evenimentele istorice care au contribuit la consolidarea naţiei române. „Deşteaptă-te, române!" nu este numai imnul actual românesc, ci a devenit astfel după ce, de-a lungul timpului, cântecul a reprezentat o piatră de temelie a conştiinţei naţionale în vremuri tulburi.

„Cred că într-o vreme a minimalismului, într-o vreme a dispreţului, a consumismului, şi a cârtirii, a aminti de imn poate să fie necesar şi este, dar poate să fie şi ca nuca în perete: «lasă-ne, domnule, altele avem noi pe sufletul nostru», vorba lui Pristanda. Dar nu poţi trece indiferent - şi îmi asum toate risurile frazei - pe lângă această cântare fundamentală a unei naţii, care se numeşte imn. De la Pindar încoace - şi nu voi face istorie - cântarea unui popor, adică acea zicere înstrunată pe muzică, în care este prins aleanul lor fundamental, ocupă primul loc. Imnul este o cântare care exprimă convergenţa, idealul unei naţii. De obicei, scopul unei naţii, cântat într-un imn naţional este libertatea, este independenţa. Şi noi le-am avut. Am avut două idealuri: unirea noastră şi, al doilea, trezirea spre fapte mari şi spre conştiinţa de sine: Deşteaptă-te, române! Biblioteca „Nicolae Iorga" a organizat şi o expoziţie cu toate imnurile noastre în formă originară, începând cu imnul regal care s-a intonat de la 1866 până în 1947, cu celălalt imn - imnul din perioada stalinistă - şi cu ce a adus Ceauşescu ca să dizloce imnul stalinist, apoi imnul „Trei culori