Un număr de 17.396 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale au fost eliberate în primul semestru din acest an, în scădere cu 4,5%, respectiv 821 de autorizaţii, faţă de aceeaşi perioadă din 2012, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), remise luni Agerpres.
Cele mai importante scăderi au fost înregistrate în regiunile de dezvoltare Nord-Est (-468 autorizaţii), Sud-Muntenia (-226 autorizaţii), Sud-Est (-188 autorizaţii) şi Nord-Vest (-128 autorizaţii), iar creşterile s-au semnalat în regiunile de dezvoltare Vest (+112 autorizaţii), Centru (+88 autorizaţii) şi Bucureşti-Ilfov (+85 autorizaţii).
Conform datelor INS, în luna iunie 2013 au fost eliberate 3.564 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 5,9% faţă de luna mai 2013, dar în scădere cu 9,2% faţă de luna iunie 2012.
Din numărul total de autorizaţii eliberate în iunie pentru clădiri rezidenţiale, circa 66,2% sunt pentru zona rurală.
Distribuţia în profil regional evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în aproape toate regiunile de dezvoltare. Cele mai importante creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Vest (+71 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (+59 autorizaţii), Sud-Muntenia (+36 autorizaţii) şi Sud-Vest Oltenia (+30 autorizaţii). Singura scădere a fost înregistrată în regiunea de dezvoltare Nord-Est (-34 autorizaţii).
Conform datelor INS, în luna iunie 2013, faţă de aceeaşi lună a anului precedent, s-a remarcat o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-363 autorizaţii). Cele mai importante scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Est (-216 autorizaţii), Sud-Muntenia (-73 autorizaţii), Sud-Est (-58 autorizaţii) şi Nord-Vest (-50 autorizaţii). În două regiuni de dezvoltare au fost c