Pe 29 iulie se împlineşte exact un an de când Băsescu guvernează România. De un an de zile Băsescu conduce ilegal România: e ca şi cum te-i duce să bei la Golden Blitz sau la Cireşica şi apoi te-ai sui la volanul maşinii. Cam aşa conduce Băsescu România, ilegal, sub influenţa alcoolului şi cu carnetul cumpărat de la Argeş (de la miliţienii statului de drept Barosso, Merkel, Phil Gordon şi Gitenstein – apropos: Măi, Gordone, unde sunt cele 2 milioane de voturi furate la referendumul din 29 iulie 2012?).
Din păcate, iată că nu se găsesc nişte poliţişti curajoşi care să-i verifice alcoolemia lui Băsescu şi să vadă dacă are carnet de condus o ţară…
Trimis acasă de 7,4 milioane de români, care au constatat starea de euforie bahică a primului paharnic al ţării, Băsescu a fost păstrat în fruntea Puterii de 12-13 la sută dintre români, la care se adaugă câţiva susţinători de lux: Aspazia Cojocaru, Augustin Zegrean, Laura Codruţa Kovesi, Daniel Morar, Oana Schmidt Hăineală, Sebastian Lăzăroiu, Mihail Neamţu, Monica Macovei, MRU, Jose Barosso, Angela Merkel, Mark Gitenstein.
Băsescu rămâne la Cotroceni printr-o fraudă uriaşă, internaţională, executată cu măiestrie de Curtea Constituţională a României şi de câţiva lideri din Partidul Popularilor Europeni; o complicitate care pentru popularii europeni înseamnă doar să aibă linişte într-o ţară din Balcani (liniştea însemnând doar continuitatea regimului, a lui Băsescu), dar pentru români înseamnă încă doi ani de agonie politică, crize şi subevoluţie economică, dosare politice într-un regim guvernat de Traian Băsescu.
Încheiem aşa cum strigau poliţiştii nemulţumiţi în faţa Palatului Cotroceni în septembrie 2010: „Ieşi afară, javră ordinară”. Cu multă emoţie ne aducem aminte de acest slogan, care nu s-a materializat din nefericire. Pe această cale îi salut şi pe procurorii DNA care le forţau pe babele d