Moldovenii sunt oameni prietenoşi, ospitalieri, cu suflet mare, buni de puşi pe rană şi gata oricând să îţi sară în ajutor când eşti la nevoie!
Cam aceasta este percepţia generală a locuitorilor Republicii Moldova despre ei înşişi, una care coboară înspre noi încă din paginile scrise în letopiseţele Evului Mediu, chiar dacă aceştia, în descrierile lor au mai scăpat şi cuvinte mai puţin elogioase despre anumite trăsături de caracter ale celor care locuiesc toate ţinuturile bogate adunate într-un principat de voievozii maramureşeni în urmă cu 7 secole. Ei, dar tot moldovenii, şi cei din dreapta şi cei din stânga Prutului mai au o vorbă: Cele rele să se spele, cele bune să se adune! Trebuie să fii răuvoitor ca să negi sufletul mare al acestor oameni, după ce ai poposit ca oaspete în casa unui moldovean, ca de altfel a oricărui român, care, indiferent de condiţia sa materială, nu ezită să îţi pună pe masă tot ce are mai bun în cămară şi pivniţă ca să te facă să te simţi cel mai important om din lume.
Bunătatea şi ospitalitatea moldoveanului din Basarabia însă se termină, de cele mai multe ori, dincolo de poarta casei sale. Atunci când se „scufundă” între semenii săi care nu îi sunt nici rude de sânge, nici cumetri sau măcar „drugi”, toate calităţile amintite mai sus se diluează într-o mentalitate străină genei noastre naţionale, cea binevoitoare şi politicoasă. Prinşi în competiţia unei tranziţii interminabile şi, mai rău, fără o finalitate concretă, pulverizaţi de o societate incapabilă de a-şi găsi un mare proiect comun, moldovenii dintre Prut şi Nistru se raportează unii la alţii ca şi competitori, dacă nu chiar duşmani. Republica Moldova este, din nefericire, periferia la care toleranţa şi respectul european în spaţiul public începe să fie înlocuită cu agresivitatea şi încruntarea estică. Fie că vorbim despre traficul de pe străzi, zona serviciilor publice,
