La primul meci jucat pentru Southern Stars FC, Cristea a dat gol şi a fost ales ca rezervă în echipa etapei!
Salariile din Liga a II-a australiană sunt cuprinse între 2.000 şi 7.000 de euro pe lună
Fotbaliştii români au cucerit planeta reuşind să ajungă la cluburi din cele mai exotice locaţii de la Malaysia, Myanmar sau Reunion, până la Indonezia şi Iran. Până acum câteva săptămâni, însă, nu am avut niciun reprezentant în Australia. Cel care a spart gheaţa a fost Cristian Cristea, un atacant de 25 de ani, care a evoluat ultima dată pentru FCM Târgu Mureş şi s-a legitimat la Southern Stars FC din Victoria, o suburbie al Melbourne-ului.
I-a convins după două antrenamente şi un amical
Ispitit de un agent cu o ofertă de la o echipă din Liga a II-a australiană, plăcut impresionată de CV-ul jucătorului, vârful de lance a plecat să dea probe pentru o săptămână. „După două zile de antrenamente şi un meci amical, am semnat. Sincer nu am crezut că voi rămâne să joc în Australia“, s-a confesat atacantul pentru ProSport.
„Aici nu se simte criza: salariile sunt peste Liga I“
Factorul financiar a fost un stimul în plus pentru a accepta transferul. „Vorbim de echipe care oferă salarii între 2.000 şi 4.000 de euro pe lună, iar cele care au sponsori puternici ajung să dea şi 7.000 de euro pe lună. Eu zic că e destul de bine, având în vedere ce salarii modeste sunt în Romania, în Liga I. Aici nu prea se simte criza!“ a explicat Cristi ce l-a determinat să plece la 15.000 de kilometri depărtare de Bucureşti.
Primul meci oficial l-a jucat pe 14 iulie
Posesor şi al cetăţeniei franceze, mutându-se cu părinţii în Hexagon de la doi ani, Cristea a jucat primul meci oficial în Australia chiar pe 14 iulie, ziua naţională a ţării sale adoptive. Debutul a fost spectaculos: a înscris al doilea gol