Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Când Tokes visează, autorităţile dorm

Publicat in Adevarul, luni 29 iulie 2013 ·

Declaraţia recentă a acestui din păcate cetăţean român sublinează o realitate cu care ne-am obişnuit: declaraţii publice pe care în Europa le doar vezi în filmări de amator, cu cagula pe faţă şi Kalaşnikovul în mâini şi autorităţi inepte, incapabile să reacţioneze cu moderaţie şi fermitate în egală măsură.

Deşi apar la intervale regulate şi în mod evident, nu întâmplător, aceste declaraţii nu reuşesc să primească răspunsuri pe măsură. Există două tipuri de atitudine, şi mă refer la autorităţi sau oameni cu funcţii şi influenţă în zona puterii:

1. Poate domnul Tokes să spună ce doreşte, e democraţie. Important este să nu dăm prea mare importanţă unor simple declaraţii. Găsesc această atitudine profund greşită; n-are rost să explic de ce. E evident.

2. Sau pornim un potop de opinii, una mai dramatică decât alta, cum face de exemplu domnul Deputat PSD Diaconu chiar pe blogul său: o ia de la Attila, trece prin Ip şi Trăznea, şi dă-i, şi luptă, cu lacrimi de crocodil, mai să începi să plângi şi să reciţi cu glas tare Mioriţa, pentru că soarta Ardealului pare pecetluită.

VORBE. În rest, nimic. Revin la exemplul Slovaciei. Măsuri ferme, punctuale, în conformitate cu legile ţării. Fără strigăte, fără generalizări stupide, scurt şi la obiect. Guvernanţii noştri au demonstrat că, atunci când vor, se pot lua la trântă cu Uniunea Europeană. I-au bătut obrazul cancelarului german, i-au arătat uşa reprezentatului Statelor Unite, n-au avut emoţii sau reţineri. Atunci când interesele „poporului” o cer, pot demonstra fermitate, chiar şi în faţa forurilor europene. Foarte bine, dar de ce sunteţi selectivi, domnilor?

Săpătorii de la temelia statului român nu se lasă descurajaţi de poveşti lacrimogene. Îi încurajează însă lipsa de reacţie a celor care ne conduc, care demonstrează că nu e locul lor acolo unde unii dintre noi i-au cocoţat.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 2 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 2 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 4 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum o ora
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Ucraina spune că a oprit asaltul rus în Harkov. Lupte aprige în alte părți ale frontului

Adevarul acum 31 minute
Ucraina a susţinut vineri că a oprit ofensiva lansată în urmă cu două săptămâni de armata rusă în provincia nord-estică Harkov şi că a pornit un contraatac în acest sector al frontului. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki a venit din nou în vi

Rareş Bogdan: România trebuie să aibă în următorii 10 ani un preşedinte liberal, un preşedinte echilibrat, un ostaş în fruntea ţării. E aici, preşedintele nostru, Nicolae Ciucă, iar campania începe de pe 10 iunie

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, vineri, că România trebuie să aibă în următorii 10 ani un preşedinte liberal, un preşedinte echilibrat, un ostaş în fruntea ţării. ”E aici, preşedintele nostru, Nicolae Ciucă, iar campania începe de

800 de lei pentru familiile care împlinesc cel puțin 50 de ani de căsnicie. Cum justifică primăria din România ”stimulentul financiar”

Ziare.com acum o ora
Primăria oraşului Covasna oferă 800 de lei familiilor care anul acesta împlinesc cel puţin cinci decenii de căsnicie şi sărbătoresc nunta de aur. ”Cuplurile de aur” vor fi sărbătorite în luna septembrie, când vor avea loc Zilele oraşului, iar cele c

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 7 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 2 ore
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°