UTA părea că a dat lovitura în primăvară, prin aducerea înaltului fundaș central sârb. Zoran Supic a impresionat la debutul în alb-roșu, dar ușor, ușor, și-a pierdut locul în echipă.
Acum, la fel ca majoritatea jucătoriilor care au evoluat în returul trecut pentru gruparea arădeană, acesta și-a găsit o altă formație. Supic a semnat în această vară pentru Lombard Papa TFC, grupare din prima ligă maghiară, acolo unde a mai jucat și Dorel Mutică.
Supic a și debutat oficial, în prima etapă a campionatului maghiar vineri, când noua sa echipă a remizat, scor 1-1, pe teren propriu cu Academia de Fotbal Puskas.
„Am jucat pe postul de mijlocaș defensiv, post care îmi place. Pot să urc mai mult în atac, pentru că eu am început fotbalul ca atacant. Este bine aici în Ungaria, mai am colegi sârbi, dar niciun român. Îmi doresc să joc bine și la iarnă să plec undeva la mai bine”, ne-a declarat Supic.
Legat de aventura sa în alb-roșu, sârbul a menționat: „Eu aș mai fi dorit să continui, dar am simțit că nu mă dorește staff-ul tehnic. Mi s-a sugerat că am greșit prea mult la meciul de la Vâlcea, de acolo s-a rupt totul. Toată lumea m-a acuzat pentru greșelile de la acel meci și de atunci nu am mai fost privit cu ochi buni”.
Supic mai are de primit două salarii de la clubul arădean și a menționat că, pentru moment, nu își va depune memoriu la FIFA pentru a reclama sumele restante.

Supic a