Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creditul ipotecar se mută în lei. ANL va primi 30% din fondurile programului “Prima Casă”

Publicat in Romania Libera, luni 29 iulie 2013 ·

Printr-un proiect de hotărâre de Guvern, plafonul garanţiilor pentru creditele Prima Casă va creşte cu un miliard de lei până la finalul anului dar garanţiile se vor acorda şi plăti numai în lei. Băncile sunt forţate în acest fel să favorizeze împrumuturile ipotecare în lei chiar dacă au costuri totale cu aproape 3% peste cele în euro. Poate că în acest fel evoluţiile cursului nu vor mai fi obsesii naţionale.

Cum riscurile sunt împărţite în acest moment egal între stat şi băncile finanţatoare (50%-50%), un plafon al garanţiilor suplimentat cu 1 miliard de lei echivalează cu potenţiale împrumuturi noi acordate de bănci în valoare de 2 miliarde lei până la finalul anului, 600 milioane lei fiind rezervate, conform proiectului de HG, pentru împrumuturi ce au drept scop achiziţia unor locuinţe ANL. În acest moment, potrivit Conso.ro, la o valoarea a creditului de aproximativ 60.000 euro (echivalent lei), pe 25 de ani, dobânda anuală efectivă (DAE) oscilează între 4,7-4,9% pentru un împrumut în euro şi între 7,1-7,9% pentru unul în lei. Diferenţa de costuri se reflectă în mărimea ratei, ce pleacă de la 320 euro (1400 lei) pentru creditul în euro şi 1.800 lei pentru cel în lei. Dacă fondurile alocate nu sunt utilizate integral până la finalul anului, acestea se redistribuie în sistem astel încât finanţatorii mai “leneşi” pot pierde din sumele alocate în 2013.

Noutatea principală este limitarea acordării şi plăţii garanţiilor de stat doar la sume în lei, fapt ce forţează băncile să favorizeze acest tip de împrumuturi pentru creditele Prima Casă în detrimentul împrumturilor în euro. Cine vrea totuşi un împrumut în euro, poate alege un credit imobiliar-tip, condiţiile de acordare şi costurile din piaţă fiind însă mai “neprietenoase”. De pildă, DAE pentru un credit de 60.000 euro, pe 25 ani pentru cumpărarea unui imobil oscilează într-o plaja mai largă:

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 53 minute
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 41 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 23 minute
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Putin i-a promis lui Trump că va cruța trupele ucrainene din Kursk. Nu fără a pune condiții imposibile

Ziare.com acum 30 minute
Donald Trump l-a îndemnat vineri, 14 martie, pe Vladimir Putin, să cruţe trupele ucrainene pe care Rusia le împinge afară din regiunea Kursk, un apel pe care liderul de la Kremlin a declarat că îl va onora dacă acestea se predau, relatează Reuters.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°