Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un chirurg ieşean nu mai are voie să opereze timp de trei ani

Publicat in Vremea Noua, luni 29 iulie 2013 ·

Radu Terinte a devenit manager la Spitalul de Copii, iar funcţia este în incompatibilitate cu cea de medic la Spitalul CFR

Medicul chirurg Radu Terinte nu va mai opera câţiva ani. Funcţia de manager al Spitalului Clinic de Copii „Sfânta Maria“ şi cea de chirurg la Spitalul „Căi Ferate“ sunt în incompatibilitate. De la începutul lunii august medicul va suspenda contractul cu Spitalul CFR, pe perioada în care se va afla la conducerea Spitalului de Pediatrie. „Am ştiut ce presupune funcţia de director dinainte de a participa la concurs. Voi suspenda contractul pe parcursul a trei ani, atât cât este mandatul meu ca manager la Pediatrie“, a declarat dr. Radu Terinte.

La Spitalul CFR, acesta era medic chirurg cu jumătate de normă şi făcea, de asemenea, gărzi. Medicul va avea însă normă întreagă ca profesor universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi şi va merge la vechiul său loc de muncă doar pentru a ţine orele cu studenţii săi. Radu Terinte, fost senator PC, acum membru PNL, a fost numit manager al Spitalului „Sfânta Maria“ săptămâna trecută, după ce a participat la concurs şi l-a câştigat. El a fost singurul participant care a candidat pentru şefia unităţii medicale. Contractul acestuia a fost semnat pe trei ani, perioadă în care şi-a propus să reabiliteze şi să modernizeze complet Spitalul de Pediatrie, din fonduri de la Consiliul Judeţean, instituţie în subordinea căreia se află unitatea sanitară. Proiectul de modernizare se întinde pe trei ani, până în 2016 inclusiv, iar investiţia este de 12,4 milioane de euro.

Cititi: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/un-chirurg-iesean-nu-mai-are-voie-sa-opereze-timp-de-trei-ani–17660.html

Radu Terinte a devenit manager la Spitalul de Copii, iar funcţia este în incompatibilitate cu cea de medic la Spitalul CFR

Medicul chirurg Radu Terinte nu va mai opera câţiva ani.

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum o ora
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 5 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 3 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum 52 minute
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum o ora
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Diana Șoșoacă vrea referendum pentru ieșirea României din NATO: „Cea mai agresivă, incitantă, periculoasă și potențial distructivă Alianță militară!“

Adevarul acum 46 minute
Președinta SOS România, Diana Șoșoacă a lansat, miercuri, o interpelare în Senat, prin care solicită reanalizarea prevederilor Tratatului N.A.T.O. și pregătirea și convocarea unui Referendum Național referitor la apartenența României la Alianţa Nord

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Bursă. OMV Petrom a încheiat un contract de furnizare cu Expur pentru achiziţia de ulei vegetal pretratat care va fi folosit în producţia de motorină din surse regenerabile

Ziarul Financiar acum 42 minute
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, a încheiat un contract cu Expur S.A. pentru furnizarea de ulei vegetal pretratat pe care îl va utiliza ca materie primă în cadrul instalaţiei pentru

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 3 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 5 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Vremea

București
acum

31°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

28°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°