Pe parcursul celor 23 ani de la căderea dictaturii comuniste, grupuri formate din fosta nomenclatură sau din serviciile secrete comunist s-au înfipt bine în multe dintre instituţiile statului bulgar, în scopul de a-şi conduce micile lor învârteli într-o vastă „zonă gri", între politică, economie şi crimă organizată.

Şi, deşi se urăsc de moarte între ele, fracţiunile componente ale acestui mediu formează împreună un cerc foarte închis – un „model oligarchic“.

Bulgaria nu se comportă cum se cuvine din partea unui stat membru, dar totuşi nu încalcă niciun tratat european şi niciun drept fundamental.

Puterea oligarhilor este exercitată neoficial, din culise, la prima vedere în conformitate cu regulamentele, astfel încât instrumentele legale care-i permit Uniunii să acţioneze împotriva infracţiunilor sunt inutile, sau aproape. În aparenţă, Bulgaria îndeplineşte cerinţele unei democraţii. Cum ar trebui Bruxelles-ul să procedeze cu un astfel de stat?

Şi nici măcar nu se poate spune că este o simplă faţadă. Într-adevăr, rezultatul alegerilor este deschis, Parlamentul dezbate, justiţia este independentă, mass-media critică guvernul, iar societatea civilă nu este sub tutela statului. Este aproape imposibil de a diferenţia manifestările obişnuite ale unui regim democratic de simptomele unei corupţii tentaculare în inima mişcărilor politice şi a statului.

Marile partide bulgare se pretind democratice şi fac tot ceea ce le stă în putinţă pentru a nu da o imagine negativă a ţării la Bruxelles. De exemplu, liderul socialiştilor, Serghei Stanişev, prezidează social-democraţii europeni şi cunoaşte bine discursul care trebuie ţinut în astfel de funcţie.

Dar uneori îşi dă arama pe faţă, cum a fost cazul la mijlocul lunii iunie, atunci când, la cincisprezece zile de la intrarea în funcţie a guvernului condus de partidul său