Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu un pas în play-off: Dinamo Tbilisi - Steaua 0-2. Iancu a fost omul-cheie

Publicat in Pro Sport, marți 30 iulie 2013 ·

Steaua a învins la Tbilisi, 2-0, într-un meci în care a fost luată prin surprindere de ambiţia echipei lui Uhrin, dar a reuşit prin sclipiri individuale. Iancu sau „Ianţu”, aşa cum a fost botezat de georgieni, a marcat ambele goluri

#Tătăruşanu a apărat, la scorul de 0-0, un penalty executat de Xisco, lovitură de pedeapsă acordată după un henţ al lui Latovlevici

Statutul de cap de serie nu se vede doar pe tabloul UEFA la tragerile la sorţi. Steaua a picat cu Dinamo Tbilisi, cel mai mare club al Georgiei, şi a fost primită de gruzini asemenea unei echipe mari. Peste 15 jurnalişti la conferinţele de presă ale lui Reghecampf, fotografi cantonaţi în jurul delegaţiei din România şi întrebări de la colegii jurnalişti de la Tbilisi precum: „este vreun jucător de la noi de care aţi auzit?”. Cam cum se procedează la noi atunci când jucăm cu echipele mari ale Vestului. În acest context, 25.000 de georgieni s-au mobilizat pentru a-şi susţine echipa de pe un Dinamo Arena care rar vede o asemenea asistenţă.

Chiricheş nu e Chiricheshvili!

Uhrin a ameninţat că va fi ofensiv, dar diferenţa dintre declaraţii şi reuşită constă în faptul că Xisco nu a dat piept cu un Chiricheshvili, fundaş pe care să-l depăşească cu uşurinţa cu care o face în prima ligă georgiană, ci cu Chiricheş, cel mai bun stoper al României şi om pe care îl vor cluburi mai mari decât cele la care spaniolul a jucat atunci când era mai tânăr şi... mai fotbalist. Impulsionaţi de public, dinamoviştii au început cu un pic de curaj, dar au fost domoliţi rapid. Acelaşi Chiricheş i-a surprins cu ieşirile din apărare şi semnează prima ocazie (9), moment din care Steaua a preluat iniţiativa. Calitatea se vede la Steaua, echipa care nu se repede atunci când are mingea în posesie, însă Nikolic e neinspirat la finalizare. Latovlevici încântă în atac, dar îl scapă

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 12 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Un tânăr de 24 de ani a murit după ce s-a prăbușit cu un planor în apropiere de Caracal

Gandul acum 14 ore
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, un planor a căzut, sâmbătă, pe un câmp dintre localităţile Caracal şi Drăghiceni. Pilotul, un tânăr de 24 de ani, a fost declarat decedat Știre în curs de actualizare

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°