Un procent de 41% dintre români ar vota împotriva monarhiei şi pentru menţinerea republicii, în cazul unui referendum privind trecerea României la monarhie, iar peste 50% consideră că republica are avantajul că preşedintele este votat periodic şi nu există "riscul să capete prea multă putere", relevă un sondaj INSCOP remis marţi Agerpres.
Potrivit sondajului INSCOP, dacă s-ar pune problema ca România să devină monarhie 41% dintre respondenţi ar vota la un eventual referendum pe tema respectivă împotriva monarhiei şi pentru menţinerea republicii, 27,2% ar fi în favoarea monarhiei, iar un procent de 31,8% nu au o opinie formată.
Dacă România ar deveni monarhie, 29,9% dintre români cred că Regele Mihai ar trebui să urce pe tron, 19% şi-au exprimat opţiunea pentru principesa Margareta, fiica regelui Mihai, iar 3% au spus că altcineva, în timp ce 48,1% dintre respondenţi au spus că nu ştiu sau nu au răspuns.
Întrebaţi ce părere au despre Regele Mihai, 14% dintre cei chestionaţi au spus că au o părere foarte bună, 31% una bună, 40% nici bună nici proastă, 5% proastă, iar 1,5% foarte proastă, iar 8,6% nu au ştiut sau nu au răspuns.
Despre Casa Regală a României, 12,5% dintre români au o părere foarte bună, 28,5% o părere bună, 43,5% nici bună nici proastă, 5% proastă, iar 1,4% foarte proastă, în timp ce 9,1% nu au ştiut sau nu au răspuns.
Un procent de 41% dintre respondenţi cred că regele Mihai, la abdicare, nu a plecat "cu bogăţii" din ţară, însă 25% dintre ei cred contrariul, în timp ce 34% nu au o opinie formată asupra subiectului.
Întrebaţi de unde şi-au procurat informaţiile despre monarhie, 50,6% dintre români declară că majoritatea a ceea ce ştiu au aflat din şcoală şi din manualele şcolare, 13,7% de la persoane din familie, 11,8% din lecturi personale, 11% din ştiri - presă scrisă şi audio-vizuală, 7,6% din filme documentare, iar