Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO!!! Caţiva tineri vor să descopere Vrancea arhaică pe bicicletă

Publicat in Ziarul de Vrancea, marți 30 iulie 2013 ·

Fotografie de grup cu tinerii care au plecat în „explorarea” judeţului Vrancea pe bicicletă Alături de doi profesori, tinerii liceeni vor să viziteze comunele cu tradiţie, vor să facă interviuri cu bătranii meşteri ai satelor şi în final vor realiza un film despre periplul lor

Caţiva elevi de la Colegiul Naţional “Al. I. Cuza” Focşani au plecat în aventura vieţii lor. Şi-au luat bicicletele, aparatele de filmat şi fotografiat, “merinde” pentru drum lung şi au plecat de ieri dimineaţă prin comunele din Vrancea arhaică. Vorbim de un proiect pilot pe care l-au iniţiat elevii de la Cuza, prin care urmăresc să strangă cat mai multe imagini cu tradiţiile din judeţ. La final vor face un film cu tot ceea ce au văzut. ”Ideea acestui proiect a venit din dorinţa elevilor de la Colegiul Naţional “Al. I. Cuza” de a face o schimbare în viaţa lor. Văzand că sunt un împătimit al ciclismului şi al sportului în general mi-au propus să le coordonez activitatea pentru că întradevăr ei singuri ar fi luat-o ca pe o simplă joacă”, ne-a spus Ionuţ Ţandără, profesorul coordonator în acest proiect. Elevii vor folosi echipamente de filmare pentru a suprinde cat mai mult din tradiţiile care încă se mai păstrează în Vrancea. “În Vrancea există foarte multe valori care au o conotaţie istorică şi religioasă, pe care ne-am propus să le descoperim. S-au mai păstrat multe din ocupaţiile tradiţionale ale gospodăriei ţărăneşti. Dorim să le redescoperim, să realizăm un album şi astfel să avem posibilitratea de a promova ceea ce este specific Vrancei arhaice”, a explicat Valentin Dogaru, profesor la Colegiul Cuza.

Călătorie în lumea arhaică

Elevii privesc această “expediţie” ca pe o întoarcere în timp. Pentru că au crescut doar printre “blocurile gri”, vorba unui cantec de stradă, sunt foarte curioşi să vadă cum trăiesc oamenii în satele izolate. “Aşteptăm să găsim tot ce nu gă

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum 36 minute
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 3 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 4 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 5 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 3 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 6 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Regretele lui Joe Biden. The Washington Post: Președintele SUA crede că l-ar fi înfrânt pe Trump dacă nu se retrăgea din cursa pentru Casa Albă

Ziare.com acum 57 minute
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden regretă că s-a retras din campania electorală prezidenţială din acest an şi crede că l-ar fi înfrânt pe Donald Trump în alegerile de luna trecută, în pofida sondajelor defavorabile, declară surse de la Ca

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 4 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum o ora
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
dum.

-2°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°