Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înfiinţarea Autorităţii de Autostrăzi, AMANATĂ

Publicat in Romania Libera, marți 30 iulie 2013 ·

Înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Autostrăzi, prin divizarea CNADNR, a fost amânată pentru toamnă, deoarece decizia trebuie aprobată prin ordonanţă de urgenţă, iar Guvernul nu poate emite în perioada vacanţei parlamentare astfel de acte, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.

Vacanţa parlamentară se încheie în luna septembrie.

La finalul şedinţei de marţi, Guvernul a anunţat lista actelor normative care au fost incluse pe agenda reuniunii, printre care figurează şi o ordonanţă simplă privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Autostrăzi. În informare nu este însă precizat dacă ordonanţa a şi fost aprobată.

Surse oficiale au declarat pentru MEDIAFAX că înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Autostrăzi a fost însă amânată pentru toamna acestui an, fiind nevoie de emiterea unei ordonanţe de urgenţă.

Contactat de MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, a precizat că documentul a fost discutat în primă lectură, fiind încă în stadiu de proiect şi urmând ca ministerele să emită un punct de vedere.

Conform formei actuale a proiectului, înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Autostrăzi va fi realizată prin reorganizarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), prin modalitatea divizării parţiale, iar finalizarea procedurilor, cu preluarea atribuţiilor, a patrimoniului şi a personalului, se va încheia la 10 ianuarie 2014, după încheierea exerciţiului financiar anual al CNADNR.

În urmă cu două săptămâni, premierul Victor Ponta a declarat că proiectul de ordonanţă pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Autostrăzi, prin divizarea actualei Companii Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), va fi discutat de Guvern cel târziu până la finele lunii iulie.

El a precizat că, după înfiinţare, va fi numit un manager privat la CNADNR.

La finele anului trecut, Departamentul pent

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale, validată de Biroul Electoral Central

HotNews acum 14 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a validat vineri, 14 martie, candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din luna mai. Victor Ponta, deputat PSD de Dâmbovița, a mers miercuri la sediul BEC pentru a-și depune oficial candidatura ca indepen

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 29 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 29 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 50 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 49 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°