Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ajutați Fârtățeștiul să nu piardă investițiile!

Publicat in Curierul de Valcea, miercuri 31 iulie 2013 ·

• proiectul „Centru multifuncțional de Servicii Sociale Fârtățești”, sub semnul întrebării • constructorul amenință cu sistarea lucrărilor în caz de neplată • ADR Sud-Vest Oltenia poate cere primarului Voicescu toți banii înapoi • soluția stă la mâna consilierilor județeni • 70.000 lei de la Cîlea pentru comunitatea păstorită de Nicolae Voicescu

Primăria comunei Fârtățești a solicitat, printr-o adresă trimisă în data de 3 iulie Consiliului Județean, sprijin financiar pentru asigurarea contribuției proprii la realizarea proiectului „Centru multifuncțional de Servicii Sociale Fârtățești, județul Vâlcea”. Constructorul a realizat lucrări nedecontate în valoare de 125 mii lei și amenință cu sistarea execuției investiției în situația în care nu i se decontează, parțial, lucrările realizate. În această situație, ADR S-V-Oltenia va fi nevoită să retur­neze de la Primăria Fârtățești finanțarea acordată pentru proiect. Consiliul Lo­cal al comunei derulează proiectul mai sus amintit, în cadrul Programului Opera­țional Regional, axa prioritară 3 „Îmbunătățirea infrastructurii sociale, domeniul ma­jor de intervenție 3.2 –Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infras­truc­turii sociale”. Proiectul prevede reabilitarea și extinderea unei clădiri situată în satul Giulești, aflată în proprietatea comunei Fârtățești, precum și echiparea și dotarea sa pentru a permite furnizarea de servicii sociale la standarde europene, care să reunească: un centru de zi, un centru de consiliere, dar și sprijin pentru părinți și copii. Termenul de finalizare al proiectului conform contractului de finanțare este data de 24 august 2013. Pentru respectarea acestui termen, care nu mai poate fi prelungit prin act adițional, reprezentanții Consiliului Județean Vâlcea au propus repartizarea sumei de 70 mii lei, care reprezintă o parte din contribuția proprie a beneficiarului la chel

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 2 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 2 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

Consiliul Uniunii Europene sancţionează persoane şi entităţi pe care le acuză de „destabilizarea” Republicii Moldova

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Consiliul UE a anunţat marţi impunerea de sancţiuni europene împotriva a şapte persoane şi trei entităţi pe care le consideră „responsabile pentru acţiuni care urmăresc destabilizarea” democraţiei în

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

Judecătorii CCR pot pierde indemnizația de 36.000 de euro de la finalul mandatului. Proiect depus la Senat de parlamentari ai puterii

HotNews acum o ora
Proiectul de lege depus la Senat de către parlamentari de la PNL și USR stabilește că judecătorii Curții Constituționale nu mai pot primi cei 180.000 de lei la final de mandat. Foștii judecători CCR pot beneficia acum de această sumă, drept „indemni

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°