Cine a sperat că vom vedea schimbări majore, în 2014, odată cu retragerea lui Mircea Sandu din fruntea fotbalului românesc, şi-a făcut iluzii. Omul acreditat cu cele mai mari şanse de a-l înlocui pe „Naşul“ a avut un discurs dezamăgitor pentru fanii sportului-rege.
Gică Popescu e în plină campanie electorală cu un an înainte de alegerile pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF). Contestat, în primul rând, din cauza faptului că are calitate de inculpat în „Dosarul Transferurilor“, „Baciul“ şi-a mai stricat imaginea din două motive.
În primul rând, în ochii microbiştilor, e manevrat de Ioan Becali, impresarul cu imagine de gangster în România. Apoi, Popescu a anunţat deja că îl va păstra pe Mircea Sandu la FRF, ca preşedinte de onoare, întrucât „Naşul“ e membru în Comitetul Executiv UEFA şi e nevoie de influenţa şi de exprienţa sa.
Sandu nu va fi însă singurul om păstrat din structura actuală a FRF. De fapt, Popescu nu va face decât schimbări minore, dacă va câştiga alegerile.
Ce a spus?
„Dacă voi fi ales, la FRF voi păstra şi oameni din actuala structură, oameni cu experienţă, pentru că e greu, ca să nu zic imposibil, să-i înlocuieşti de pe o zi pe alta. Nici nu ştii care îţi este biroul, nu poţi să te duci aşa, să schimbi de dragul schimbării. Este vorba de oameni competenţi, oameni cu experienţă, care ştiu cum trebuie să funcţioneze o asemenea instituţie. Nu pot să dau însă niciun nume“, a afirmat Popescu la Digi Sport.
El a adăugat că păstrarea oamenilor lui Sandu nu e un lucru rău: „Faptul că vor rămâne oameni din actuala structură nu reprezintă compromisuri, pur şi simplu trebuie şi oameni cu experienţă“.
În aceste condiţii, deocamdată, singura schimbare concretă pe care o pregăteşte Gică Popescu e modalitatea de administrare a „Aren