UniCredit Ţiriac Bank va avea de la 1 august un nou Chief Financial Officer (CFO), Mihaela Lupu, care a ocupat până în prezent funcţia de director Planificare&Control în Departamentul Financiar al băncii, aceasta înlocuindu-l pe Stanislav Georgiev, al cărui mandat a expirat.
Totodată, Lupu a fost validată de către Consiliul de Supraveghere al băncii pentru funcţia de membru al Directoratului, modificare care urmează să fie avizată de BNR, potrivit unui comunicat al instituţiei de credit.
Mihaela Lupu are 38 de ani şi lucrează pentru UniCredit Ţiriac Bank de 15 ani. Poziţia de CFO a fost ocupată, în ultimii cinci ani, de către Stanislav Georgiev (48 de ani), acesta părăsind banca la expirarea mandatului. UniCredit Ţiriac Bank face parte din grupul italian UniCredit, prezent pe piaţa din România şi prin intermediul UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, Pioneer Asset Management, UniCredit Consumer Financing şi UniCredit Business Integrated Solutions.
UniCredit Ţiriac Bank va avea de la 1 august un nou Chief Financial Officer (CFO), Mihaela Lupu, care a ocupat până în prezent funcţia de director Planificare&Control în Departamentul Financiar al băncii, aceasta înlocuindu-l pe Stanislav Georgiev, al cărui mandat a expirat.
Totodată, Lupu a fost validată de către Consiliul de Supraveghere al băncii pentru funcţia de membru al Directoratului, modificare care urmează să fie avizată de BNR, potrivit unui comunicat al instituţiei de credit.
Mihaela Lupu are 38 de ani şi lucrează pentru UniCredit Ţiriac Bank de 15 ani. Poziţia de CFO a fost ocupată, în ultimii cinci ani, de către Stanislav Georgiev (48 de ani), acesta părăsind banca la expirarea mandatului. UniCredit Ţiriac Bank face parte din grupul italian UniCredit, prezent pe piaţa din România şi prin intermediul UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker