Cheful de sex creşte odată cu venirea zilelor însorite de vară, iar în luna august apetitul sexual atinge cote maxime, arată rezultatele unui studiu recent.
Temperaturile crescute încing imaginaţia, iar dorinţa sexuală este mai intensă atunci când soarele străluceşte din plin.
Conform unui sondaj realizat de Lovehoney, o companie britanică producătoare de accesorii sexuale, lunile de vară sunt cele care ne transformă în adevărate animale sexuale. August este urmată de Iulie, Iunie, Mai, Decembrie, Septembrie, Aprilie, Octombrie, Martie, Ianuarie, Noiembrie, pentru ca Februarie să fie perioada în care cheful de sex se situează la cote de avarie.
Oamenii de ştiinţă au găsit şi o explicaţie pentru aceste variaţiuni ale intensităţii dorinţei sexuale în funcţie de perioadele anului.
Astfel, intensitatea cu care soarele străluceşte pe cer stimulează organismul să producă o serie de hormoni care ne fac mai energici şi mai fericiţi sau, din contră, ne induc o stare de apatie.
Lumina soarelui creşte producţia de oxitocină în organism, numit şi „hormonul iubirii“, dar şi a serotoninei şi dopaminei, aşa-numiţii „hormoni ai fericirii“. Prin urmare, pofta de viaţă şi buna dispoziţie, starea de bine pe care o simţim în timpul lunilor însorite de vară ne face mai dispuşi să dăm curs momentelor intime cu partenerul de viaţă.
De asemenea, alte studii au demonstrat că nivelul de testosteron din organismul bărbaţilor creşte cu 33% în perioada lunii Iunie faţă de cel înregistrat în Ianuarie. Aceste rezultate sunt susţinute de cercetările desfăşurate în cadrul Universităţii din Gras, în Austria, conform cărora bărbaţii al căror organism produce mai multă vitamina D, care este sintetizată sub acţiunea razelor ultraviolete, înregistrează şi un nivel mai ridicat al testosteronului, hormonul masculin răspunzător de apetitul sexual.
Pe de altă