Când aveam vreo 7-8 ani, taică-meu a plecat într-o excursie în Rusia. Nu ştiu prea bine de ce a plecat singur. Cred că maică-mea nu s-a dus pentru că trebuia să stea cineva cu puradeii acasă. Singurele amintiri despre vizita lui taică-meu în Sankt Petersburg sau Moscova sunt ascunse într-un set de diapozitive ţinute cu grijă într-o cutie de cizme.

Sau poate pur şi simplu eram prea mic şi nu-mi mai amintesc ce mi-a povestit.

Nu mai ştiu toate prostioarele pe care ni le-a adus din Rusia sau ni le-a cumpărat de la restaurantul trenului internaţional cu care a călătorit. Ţin minte însă că eu am primit o bicicletă din aceea mică, pentru copii, cu 4 roţi: două cu balon gros şi două stânga-dreapta, din-alea ajutătoare. La mine în Ardeal, erau pe vremea aia mulţi saşi şi maghiari, aşa că nu era mare brânză să ai o bicicletă pe vremea lui nea’ Nicu. Dacă nu aveai tu, avea Gunther de la 2, sau Killian de la 3, sau Csabi de la scara C, sau Izabella de la Complexul Vechi. Aşa că atunci când am primit bicicleta din Rusia, pentru că nu prea ştiam să mă dau, de ruşine, am aruncat-o în pivniţă şi acolo am părăsit-o. Nici nu ştiu ce s-a ales de ea. Cel mai probabil a ajuns la vreun văr sau verişoară de la ţară.

7-8 ani mai târziu, am acceptat provocarea lui văru-miu Alin, şi călare pe o semicursieră nemţească cu roţi de 28 adusă din Germania, mi-am dat drumul de pe dealul Universităţii din Braşov până jos, spre vechea moară de pe Mihai Viteazu. Aşa am învăţat să mă dau eu cu bicicleta.

Acum 7-8 ani, mi-am cumpărat prima bicicletă. Un Rockrider entry-level cu V-brake. La vremea aia, colegii care mă vedeau venind în fiecare zi la birou pe bicicletă, mă lăudau în faţă, dar mă bârfeau pe la spate. „E nebun!", „Cum să mergi pe bicicletă pe vremea asta?", „Un zăpăcit... tipic pentru unul care a lucrat în publicitate."

Acum îmi plimb câinele cu bicicleta, merg