Condamnări definitive în cazul celor 32 de funcţionari de la Direcțiea Generală a Finanțelor Publice (D.G.F.P.) Dolj acuzaţi că au favorizat firmele mai multor afacerişti controversaţi: Boerică Genică, Fotescu Ion sau Sprânceană Samir. Prejudiciula dus statului în acest dosar a fost de 117.769.671 de lei. Sursa: Mediafax
În perioada 2001-2004, cei 36 de inculpaţi, în calitatea lor de funcţionari ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj (şefi de serviciu, inspectori, respectiv consilieri) au avizat, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, respectiv au întocmit sau semnat procesele-verbale prin care s-a propus rambursarea ilegală a TVA, în urma controalelor efectuate la un număr de 42 de societăţi comerciale din judeţul Dolj. Societăţile comerciale respective erau controlate de Boerică Genică, Fotescu Ion sau Sprânceană Samir.
Cei trei au fost trimişi în judecată de către DIICOT, în dosare separate, în legătură cu organizarea unor grupări infracţionale care au acţionat în sensul efectuării unor tranzacţii fictive sau înfiinţării de societăţi "fantomă", pentru care ulterior, s-au cerut şi obţinut rambursări ilegale de TVA de ordinul milioanelor de dolari. Alături de cei trei au fost trimişi în judecata şi alţi membri ai reţelelor infracţionale.
Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă cu suma totală de 117.769.671,967 de lei.
Şefa: 3 ani cu executare
Curtea de Apel Craiova a decis definitiv condamnarea Eugeniei Ghigă, fost şef serviciu în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (D.G.F.P.) Dolj, la pedeapsa de 3 ani închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave. Instanţa a interzis inculpatei Ghigă Eugenia, atât pe perioada executării pedepsei cât şi timp