Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Canicula a sporit numărul apelurilor către serviciul de Ambulanță

Publicat in Gazeta de Navodari, marți 30 iulie 2013 ·

Numai în Constanța, în ultimele 24 de ore au fost făcute 440 de apeluri de urgență la Ambulanță. ”Am fost solicitați în ultimele 24h pentru 440 de solicitări, Dintre acestea, au fost 8 lipotimii, 2 spasmofilii și 2 insolații, cele care ar fi cauzate în mod direct de căldură.” a spus doctorul Aura Broască, director medical Ambulanță Constanța. Apeluri către 112 au fost făcute și în Capitală. ”În ultimele 24h la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, s-a efectuat un număr de 1344 de solicitări. Din acestea 689 au fost urgențe de cod roșu și cod galben. Dintre aceste urgențe 70 de persoane au prezentat lipotimii în loc public. Vorbim de o creștere față de ziua anterioară de 14,9 la sută a numărului de solicitări, 15,56 la sută a numărului de urgențe, iar numărul de persoane care au prezentat lipotimii în loc public, s-au dublat ieri față de ziua anterioară.” a declarat doctor Alis Grasu, manager Ambulanță București. Specialiștii spun că în această perioadă, în sud-estul țării, disconfortul termic va fi extrem de ridicat. În municipiul Constanța, în colaborare cu SC RAJA SA, au fost instalate în cursul zilei de marţi 10 corturi de prim-ajutor, pe lângă cele şapte puncte fixe, amplasate în special în zonele frecventate de persoanele în vârstă, precum cluburile pensionarilor. ”În primul rând ar trebui ca între orele 11-18, cei care sunt în vârstă, copiii sau care nu au neapărat nevoia de a ieși, să nu meargă afară. Deasemeni să nu se expună la soare, deci pe plajă în acest interval orar. Și dacă cumva sunt în zone centrale unde căldura este foarte mare, să folosească corturile de prim-ajutor, unde pot să ceară apă, unde pot să se răcorească puțin și apoi să plece mai departe.” a adăugat doctor Aura Broască, director medical Ambulanță Constanța. În punctele de prim ajutor, constănţenii pot găsi apă rece şi ajutor din partea voluntarilor Spitalului Judeţean Constanţa. Pentr

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un actor din ''Piraţii din Caraibe''. A fost atacat de un rechin

Ziua Constanta acum 35 minute
Tamayo Perry, unul dintre actorii din cel de-al patrulea film din seria "Piraţii din Caraibe", a murit duminică după ce a fost atacat de un rechin în timp ce făcea surfing în largul insulei Oahu din Hawaii, informează BBC.com. Actorul, în vârstă de

Ministrul Familiei, REPLICĂ dură pentru IPS Teodosie, după sfatul dat femeilor. Natalia Intorero: „Orice formă de abuz este inacceptabilă”

Gandul acum 57 minute
Natalia Intotero, ministrul Familiei, reacționează după noile declarații ale arhiepiscopului Tomisului. Teodosie le-a recomandat femeilor care sunt abuzate „să își ducă crucea”, pentru că au primit taina cununiei, și să nu se despartă de soții lor a

Prinţesa Anne a Marii Britanii, internată în spital cu răni minore la cap

Mediafax acum 20 minute
„Alteţa sa regală se recuperează bine, este într-o stare confortabilă şi este ţinută în spital ca măsură de precauţie pentru observaţii suplimentare”, a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham, potrivit Reuters. În vârstă de 73 de ani

Unul dintre cei mai căutați traficanți de droguri, condamnat și în România, s-a predat în Bulgaria. Cine este „Brendo”

Ziare.com acum 2 ore
Evelin Banev, poreclit "Brendo", „care face obiectul unui mandat de urmărire internaţional, s-a prezentat de bună voie" la închisoarea din Sofia luni dimineață, 24 iunie, au anunțat autoritățile bulgare. „Brendo” a fost condamnat și în România, pent

Turist german, de 67 de ani, descoperit mort pe insulă grecească CRETA

Gandul acum o ora
Un turist german în vârstă de 67 de ani a murit pe insula grecească Creta, după ce a plecat într-o excursie. Cel mai probabil, scrie ekathimerini.com, el s-a rătăcit. Ce a făcut înainte să dispară Bărbatul a plecat duminică dimineaţa din satul Omalo

Un şofer turc a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la Vama Siret

News.ro acum 4 ore
Un şofer turc aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la PTF Siret. Bărbatul este cercetat acum pentru ultraj şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. ”Sâmbătă, 22 iunie

Evaluare națională 2024. Sfaturi utile pentru elevi

Ziua Constanta acum 2 ore
Mâine, 24 iunie 2024, încep probele scrise din cadrul evaluării naționale. Iată câteva sfaturi pentru ca totul să decurgă cât mai bine în zilele de examen: -Asigurați-vă că aveți la voi actul de identitate și instrumente de scris de culoare albastră

Patru răniţi şi un incendiu de proporţii în urma unui atac rus cu rachete asupra oraşului-port Odesa

G4Media acum o ora
Rusia a atacat luni cu rachete de croazieră oraşul Odesa din sudul Ucrainei, făcând patru răniţi şi provocând un important incendiu pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi, au anunţat autorităţile locale, informează AFP, preluată de Agerpres. „Pe 2

Casa familiei prinţesei Diana, scoasă la vânzare pentru aproape 13 milioane de euro - FOTO

News.ro acum 24 minute
Casa familiei prinţesei Diana a fost scoasă la vânzare pentru prima dată în 22 de ani, la preţul de 10,95 milioane de lire sterline, adică aproape 13 milioane de euro, pe site-urile Whetherell şi Chestertons. Casa, construită la începutul anilor 198

Sorana Cîrstea, eliminată de Anhelina Kalinina, în primul tur la Eastbourne

News.ro acum 2 ore
Sorana Cîrstea, locul 29 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur al turneului de la Eastbourne, cu premii de 922.573 de dolari. Cîrstea a fost învinsă de sportiva ucraineană Anhelina Kalinina, locul 44 WTA, venită din calificări, scor 6-3, 6-2. M

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/24°
mar.

15°/26°
mie.

16°/29°
joi

17°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

19°/29°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/26°
joi

17°/27°
Timisoara
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°
joi

18°/31°