Mai multe melodii interpretate în duet de Michael Jackson şi Freddie Mercury, care au fost înregistrate în 1983, vor fi lansate în toamna acestui an.
Brian May şi Roger Taylor, foştii colegi de trupă ai lui Freddy Mercury, au dezvăluit că duetele vor fi lansate în această toamnă. Potrivit celor doi, aceste melodii trebuie "neapărat ascultate" informează huffingtonpost.co.uk.
Chiar dacă piesele au fost înregistrate cu decenii în urmă, ele nu au fost niciodată lansate. May şi Taylor nu au precizat despre câte melodii este vorba sau dacă acestea vor face parte dintr-un album.
Pe de altă parte, într-un documentar despre viaţa şi cariera fostului solist al trupei Queen, care a fost difuzat anul trecut de radiodifuzorul britanic BBC, a fost prezentat un duet inedit Michael Jackson - Freddie Mercury. Piesa interpretată de cei doi se intitulează "There Must Be More To Life Than This" şi a fost inclusă în documentarul "The Great Pretender".
Michael Jackson, supranumit "regele muzicii pop", celebru pentru hituri precum "Thriller", "Billie Jean", "Beat It", "Bad", "Man in the Mirror", "Dirty Diana" şi "Black or White", a murit pe 25 iunie 2009, într-o perioadă de repetiţii intense pentru "This Is It Tour", turneul său de adio, în timpul căruia urma să susţină, începând din iulie 2009, 50 de concerte la O2 Arena din Londra. Starul american a fost recompensat de-a lungul unei cariere de excepţie cu 13 premii Grammy, iar albumele şi piesele sale s-au vândut în peste 750 de milioane de copii pe plan mondial.
Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, în urma unei intoxicaţii grave cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale şi în clinicile medicale şi pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray.
Trupa Queen a lansat 15 albume până la destrămarea sa, în 1991, după decesul lui Fr