Îşi anunţaseră nunta cu surle şi trâmbiţe. Traian Tămagă şi Cristina Prodănel urmau să se căsătorească, în august, la Cannes, pe Coasta de Azur. Totul s-a transformat într-un scandal imens, după ce tânărul ar fi aflat că viitoarea lui soţie l-a înşelat. Furios, el a încercat să-şi omoare logodnica.
Mai aveau doar două săptămâni până la nuntă, dar gelozia i-a luat minţile. Măcinat de gândul că logodnica îl înşală cu alt bărbat, Traian Tămagă (37 de ani), secretarul PDL Argeş a mers la locuinţa acesteia din Bucureşti să îi dea o lecţie. Totul s-a petrecut vineri, când tânăra îşi aniversa ziua de naştere. În timp ce se pregătea de o ieşire cu fetele, ea s-a trezit cu Traian Tămagă la uşa apartamentului. Bărbatul nu venise să îi aducă flori sau vreun cadou special, ci avea chef de scandal.
După o ceartă între cei doi, el a ameninţat că o omoară, acuzând-o de infidelitate.
A lovit-o cu pumnii şi cu picioarele, apoi a turnat benzină pe ea şi i-a spus că o arde de vie. Tânăra a reuşit să se refugieze într-una dintre camerele apartamentului, de unde i-a telefonat fratelelui ei, care a alertat poliţia.
Ea a ajuns la spital cu mai multe leziuni şi un traumatism facial, dar nu a necesitat internarea.
Cu doar o lună în urmă, cei doi au mers la Cannes, împreună cu cei mai buni prieteni ai lor pentru a stabili ultimele detalii legate de nuntă.
Erau fericiţi şi nimeni nu îşi imagina că totul se va încheia atât de dramatic.
Potrivit ziarobiectiv.ro, Traian Tămagă a fost căsătorit timp de trei ani cu Flavia Beşliu, fiica fostului director de la Spitalul Judeţean şi de la Direcţia de Sănătate Publică, Rodica Beşliu şi a cunoscutului medic stomatolog Flaviu Beşliu. Căsnicia s-ar fi destrămat tot pe seama infidelităţii, după ce Traian şi-a acuzat soţia de la acea vreme că l-ar fi înşelat cu un tânăr bucureştean.
Cristina Pr