Patru bărbaţi sunt cercetaţi în libertate pentru şantaj şi înşelăciune, fiind acuzaţi că, după finalizarea unor reparaţii la imobile din Capitală, au cerut şi obţinut de la beneficiari, prin ameninţări şi violenţă, sume de bani mai mari decât cele convenite iniţial, potrivit Poliţiei Capitalei.
Suspecţii ar fi contractat, în perioada februarie - iunie 2013, mai multe lucrări de construcţie şi reparaţie a acoperişului caselor părţilor vătămate sau de schimbare a burlanelor şi jgheaburilor, stabilind un cost iniţial, după care, prin ameninţări sau acte de violenţă, ar fi solicitat şi primit sume de bani mai mari pentru lucrările prestată, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Secţiei 5, coordonaţi de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, au constatat că suspecţii, prin acest mod de operare, ar fi reuşit să provoace un prejudiciu de peste 100.000 de lei, mai precizează Poliţia Capitalei.
Cei patru suspecţi, cu vârste cuprinse între 26 şi 35 de ani, au fost reţinuţi, luni, în urma unor percheziţii făcute la sediile unor societăţi comerciale din Bucureşti.
Ei au fost prezentaţi instanţei, cu propunerea de arestare preventivă, însă aceasta a fost respinsă.
Patru bărbaţi sunt cercetaţi în libertate pentru şantaj şi înşelăciune, fiind acuzaţi că, după finalizarea unor reparaţii la imobile din Capitală, au cerut şi obţinut de la beneficiari, prin ameninţări şi violenţă, sume de bani mai mari decât cele convenite iniţial, potrivit Poliţiei Capitalei.
Suspecţii ar fi contractat, în perioada februarie - iunie 2013, mai multe lucrări de construcţie şi reparaţie a acoperişului caselor părţilor vătămate sau de schimbare a burlanelor şi jgheaburilor, stabilind un cost iniţial, după care, prin ameninţări sau acte de violenţă, ar fi solicita