Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Capitala, afectată de FURTUNĂ. Traficul este blocat pe două benzi de pe Şoseaua Mihai Bravu, din cauza unui copac căzut

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 30 iulie 2013 ·

Traficul este blocat pe două benzi de pe Şoseaua Mihai Bravu, din cauza unui copac căzut, pe sensul de mers dinspre Piaţa Iancului înspre Piaţa Muncii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Brigăzii Rutiere Bucureşti, Andrei Codău, citat de mediafax.ro, maşinile circuă pe porţiunea afectată pe banda a 3-a şi pe linia de tramvai, a mai precizat Codău.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile, a spus că este vorba de un copac destul de mare, fiind necesară intervenţia cu drujbe pentru înlăturarea sa.

Capitala şi 17 judeţe din jumătatea de est a ţării se află în intervalul marţi, ora 15.00 - miercuri, ora 15.00, sub cod galben de furtună, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În aceste zone se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce trecător vor lua aspect de vijelie şi căderi de grindină.

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: Accident grav de autocar în Italia, 38 DE MORȚI. Tragedie trasă la indigo | FOTO ŞI VIDEO

Un an de la eșecul referendumului de demitere a lui Băsescu | VIDEOINTERVIU cu ION MIHAI PACEPA, cel mai înalt defector din lagărul sovietic: „Carlos Șacalul a primit cinci milioane de dolari pentru asasinarea mea” | VIDEO

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:

Pasageră a „TRENULUI MORȚII” din Spania, în VIAȚĂ datorită bebelușului ei de ȘASE SĂPTĂMÂNI. Cum a fost posibilFOTOGRAFII INTIME. Salman Khan şi Iulia Vântur, în India

FOTOGRAFII ŞOCANTE cu autocarul GROAZEI din Italia. CELE MAI DURE IMAGINI

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 2 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 4 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Bărbați păcăliți pe rețelele de socializare. Înșelătoria a adus zeci de mii de euro în buzunarele unui tânăr

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 29 de ani din Constanţa este cercetat de poliţişti după ce a pretins că este femeie pe reţele de socializare şi a convins nouă bărbaţi să îi trimită diferite sume de bani, prejudiciul în acest caz ridicându-se la 42.000 de euro. Reprezen

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum o ora
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum 49 minute
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Horoscop pentru vineri, 21 iunie 2024. Cheltuielile sunt la ordinea zilei pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 6 ore
Berbec Vestile din si despre strainatate sunt multe, bulversante si greu le poti urma firul. Poate fi vorba despre calatorii indepartate sau despre cursuri, forme de instruire ce se desfasoara pe termen lung. Ia in calcul si faptul ca deocamdata, lu

EURO 2024 Legendarul Roberto Baggio, lovit și jefuit acasă, în timp ce urmărea meciul Italia - Spania

Ziua Constanta acum 47 minute
Fostul mare fotbalist italian Roberto Baggio (acum în vârstă de 57 de ani) și familia sa au fost implicați într-un incident violent, petrecut în casa familiei. În timpul meciului Italia – Spania, de la Campionatul European din Germania, mai multe pe

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Cutremur misterios în Marea Mediterană: un obiect zburator neidentificat ar putea fi cauza

Adevarul acum 37 minute
Un sunet puternic a fost auzit în Marea Mediterană, în arhipelagul toscan și în Corsica. Bubuitura a fost inițial atribuită unui seism.

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

33°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°