La şase luni de activitate, Complexul Energetic Oltenia a reuşit să aducă la îndeplinire mai mult de jumătate din planul pe care s-a fundamentat bugetul de venituri şi cheltuieli. Astfel, de la începutul anului compania a vândut peste 4,5 milioane MWh din totalul celor cinci milioane MWh produşi, deşi în BVC s-a prevăzut livrarea a 7,9 milioane MWh. La acest capitol, al activităţii desfăşurate de la începutul anului, Divizia Minieră stă mai bine, în condiţiile în care depozitele de cărbune au fost pline „la refuz” perioade îndelungate. Conducerea CE Oltenia depune în momentul de faţă toate diligenţele pentru a recupera creanţele de la beneficiari, astfel că valoarea acestora după data scadentă se ridică la aproximativ 850.000 lei. La o cifră de afaceri destul de însemnată, la o jumătate de an de activitate, Complexul Oltenia raportează profit de peste 110 milioane lei, din care cel financiar este de 84 milioane lei iar cel din exploatare de 26 milioane lei.
La şase luni de activitate, Complexul Energetic Oltenia a reuşit să aducă la îndeplinire mai mult de jumătate din planul pe care s-a fundamentat bugetul de venituri şi cheltuieli. Astfel, de la începutul anului compania a vândut peste 4,5 milioane MWh din totalul celor cinci milioane MWh produşi, deşi în BVC s-a prevăzut livrarea a 7,9 milioane MWh. La acest capitol, al activităţii desfăşurate de la începutul anului, Divizia Minieră stă mai bine, în condiţiile în care depozitele de cărbune au fost pline „la refuz” perioade îndelungate. Conducerea CE Oltenia depune în momentul de faţă toate diligenţele pentru a recupera creanţele de la beneficiari, astfel că valoarea acestora după data scadentă se ridică la aproximativ 850.000 lei. La o cifră de afaceri destul de însemnată, la o jumătate de an de activitate, Complexul Oltenia raportează profit de peste 110 milioane lei, din care cel financiar este de 84 m