Autoritatea japoneză privind reglementarea sectorului nuclear va iniţia o anchetă privind cauzele scurgerii de apă contaminată de la centrala avariată Fukushima, deoarece situaţia poate fi mai gravă, decât s-a estimat iniţial, a explicat un oficial al instituţiei, citat de AFP.
Potrivit aceleiaşi surse, autoritatea nucleară urmează să ia miercuri o decizie oficială privind crearea unei echipe care să colecteze şi să analizeze datele referitoare la apele subterane radioactive, care se scurg de la centrala avariată la 11 martie 2011 în urma unui tsunami şi care s-au deversat în Oceanul Pacific, situat în apropiere.
De asemnea, autoritatea va constitui un grup de supraveghere a contaminării în zonele de pescuit, în special a speciilor de peşte care ar putea fi pescuite şi consumate de oameni.
"Încă nu cunoaştem cauza exactă a acestor scurgeri, care sunt mai complicate decât credeam noi", a recunoscut oficialul.
Compania Tokyo Electric Power (TEPCO) a recunoscut săptămâna precedentă că apa subterană care conţinea tritiu, stronţiu, cesiu şi alte elemente radioactive nu a stagnat, cum se considera, ci s-a deversat în ocean.
Directorul TEPCO, Naomi Hirose, cerându-şi scuze din nou "pentru accidentul de la Fukushima, care a provocat nelinişte şi daune populaţiei", a recunoscut că a aşteptat să colecteze şi să analizeze mai multe date înainte de a face acest anunţ.
În apa subterană, prelevată la câţiva metri distanţă de ocean, au fost depistate substanţe cu un nivel înalt de radioactivitate, dar TEPCO s-a abţinut să afirme că această contaminare s-a extins până la ocean.
Citeşte mai multe despre: ancheta la Fukushima apă contaminată Fukushima Tepco apa contaminata ocean apa contaminată de la Fukushima Autoritatea de R