Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţul mall-ului Armonia Brăila, în faliment, redus cu încă 30%

Publicat in Gandul, marți 30 iulie 2013 ·

Creditorii centrului comercial Armonia din Brăila, în faliment, au scăzut cu încă 30% preţul la care vor să valorifice mall-ul, la 10 milioane euro, fără TVA, în condiţiile în care Volksbank, banca creditoare, are de recuperat 28 de milioane de euro.

Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR), lichidatorul judiciar al dezvoltatorului Red Project Three, intrat în faliment în 2011, a schimbat strategia de vânzare a proiectului Armonia Brăila, după ce în primăvara anului trecut nu a reuşit să găsească investitori dispuşi să plătească 25 de milioane de euro pe proiect. Astfel, după mai multe licitaţii competitive organizate pentru vânzarea mall-ului cu o suprafaţă închiriabilă de 29.500 metri pătraţi, în toamna trecută CITR a trecut la vânzarea prin negociere directă, pornind de la acelaşi preţ.

Cum nici prin această procedură nu au fost atraşi cumpărători, creditorii au decis să reducă preţul, investitorii fiind aşteptaţi din nou să depună ofertele de participare până pe 20 august. Preţul la care mall-ul a fost scos la vânzare anterior a fost de 14,85 milioane de euro.

Armonia Brăila, investiţie de 45 milioane de euro, a fost închis în vara anului 2009, iar firma Red Project Three, dezvoltatorul proiectului, a intrat în faliment.

Mall-ul este situat pe un teren de 20 de hectare, situat la marginea oraşului Brăila.

Pe piaţa locală, prin negociere directă a fost vândut centrul comercial City Mall din Bucureşti.

CITR a fost lichidator judiciar şi în acest proiect, pentru care au fost organizate licitaţii cu preţuri pornind de la 33 milioane de euro, iar în final a fost vândut prin negociere directă pentru 17,3 milioane de euro către omul de afaceri elen Ioannis Papalekas.

Proiectul Armonia din Brăila a fost dezvoltat de gru­pul RED Management Capital, condus de omul de afaceri Andrew Stear. RED este un grup controlat de fon­du­ri

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la conferinţa „National Security Dialogue” din Elveţia: Vreau să pledez în faţa dumneavoastră pentru o Mare Neagră liberă şi deschisă

News.ro acum o ora
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a participat luni la conferinţa „National Security Dialogue” organizată de Pepperdine University şi The Heritage Foundation, din SUA în care a transmis că suportul pentru Ucraina trebuie să continue şi să creas

Doctorița din Suceava acuzată că a luat mită de la aproape 300 de bolnavi de cancer, condamnată la închisoare cu executare

HotNews acum 3 ore
Anca Ababneh Dumitrovici, fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului din Suceava, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia anunțată azi de Curtea de Apel Suceava este definitivă. În primă instanță, Tribunalul Suceava îi dăduse

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 47 minute
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vârful maxim al viiturii pe Dunăre se estimează că va fi atins la sfârșitul lunii. Autoritățile, în alertă

Ziua Constanta acum 3 ore
Vârful maxim al viiturii se estimează că va fi atins în jurul datelor de 29-30 septembrie și va avea o valoare de până la 8000 mc/s, informează Apele Române. Debitul pe Dunăre la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 22 – 23.09.2024 a f

Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

G4Media acum o ora
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă, transmite News.ro. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de A

Klaus Iohannis pleacă în SUA cu avionul privat de lux în plin scandal legat de candidatura sa la Senat pe listele PNL

Ziua News acum 31 minute
Președintele Klaus Iohannis va zbura la New York la summitul ONU cu avionul privat de lux Gulfstream G550 operat de Global Jet Luxemburg, transmite publicația specializată Boarding Pass. Șeful statului folosește aeronava de lux deși el e în centrul

Guvernul aprobă rectificarea bugetară. Ciolacu: Aplicăm modelul statelor europene puternice

Mediafax acum 4 ore
Guvernul aprobă, luni, rectificarea bugetară. „Aplicăm modelul statelor europene puternice”, afirmă Marcel Ciolacu. El afirmă că 84% din deficit merge în zona de investiţii şi că este deficit sustenabil, ţinând cont că 8,5 lei din 10 cheltuiţi merg

VIDEO Un șofer a legat un câine de mașina cu care căra un butoi și s-a plimbat prin orașul Năvodari

HotNews acum 3 ore
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un câine legat de un autoturism, patrupedul fiind nevoit să alerge pentru a ține ritmul. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Năvodari. Reprezent

Vremea

București
acum

25°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

24°
lun.

18°/24°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°