Telefonul Copilului, pus la dispoziţie de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului reprezintă pentru mulţi dintre micuţii abuzaţi sau neglijaţi, singura soluţie salvatoare. Luna trecută, Telefonul Copilului a sunat de 37 de ori, reclamând diverse situaţii de abuz sau neglijare a micuţilor, din care 23 s-au confirmat ulterior. Cei care au sunat la Telefonul Copilului au fost autorităţile locale, poliţiştii ori dascălii. Este vorba despre opt băieţi şi 15 fete, iar cei mai mulţi dintre copiii abuzaţi locuiesc în mediul rural. La nivel naţional, peste 51.000 de apeluri au fost înregistrate la Telefonul Copilului, în primele şase luni ale anului. În această perioadă, s-a constatat o creştere cu 23,21 la sută a cazurilor de abuz, iar în 2.596 de situaţii a fost necesară intervenţia autorităţilor. ●